Probabil sunt un nenorocit, deoarece pentru adevăr, merg departe și multe gânduri, întrebări și idei trec val-vârtej prin minte, și încep să pun mule lucruri la îndoială, și nu pot dormi nopțiile friguroase până nu știu cu certitudine un lucru, să nu fiu lăsat în aer...până la urmă vorbele sunt de prisos iar faptele contează.
Am încercat să îmi păstrez bătăiile inimii îndrăgostite, dar mintea refuză să se dea bătută așa ușor din lupta cu ea, așa că mintea a pus la cale un plan și inima a pierdut bătălia, deși plânge în corpul meu, iar sufletul și-a mai crestat o rană ( unde nu mai știu, că e plin săracul de ele).
Adevărul doare, dar salvează vieți. Și din moment ce intuiția îmi este cea mai bună aliată, ma bătut la cap să îmi scârțâi încrederea și să văd cu ochii mei ce se întâmplă. Urăsc să fiu băgat în ceață, când văd faruri peste tot.
Se pare că doare, deoarece inima nu a triumfat, dar se zbate și încearcă să scape de strânsoarea minții ce îi râde în față, și la fel cum m-am mai întrebat în trecut mă întreb și acum:
- Ce aș putea face în așa fel încât să nu mai fiu păcălit?
Pe fața mea se citește o aparență falsă, și anume naivitatea, dar numai sufletul știe prin câte a trecut pentru a împăca inima și mintea, cu consecințe nefaste. Până când vom închide ochii inima și mintea nu vor opri războiul...O nouă lecție de viață mi s-a arătat, și acum încerc să o învăț.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu