De depărtare se auzea un plânset de copil singuratic. Dar nimeni nu era în preajma lui să îl audă, dar totuși el era acolo și plângea singur în mijlocul oameniilor fără ochi. Copilașul privi spre cerul întunecat și mohorât încercând să vadă o urmă de rază solară caldă, pentru ai reda zâmbetul dureros pierdut.
Copilașul își șterse lacrimile și încerca să facă câțiva pași de începători, desculț pe pământul rece și prăfuit, plângând căci ciobui îl răneau pe micuț și nimeni nu îl lua în brațe pentru al ajuta, al învăța ce nu este bine și ce este, unde trebuie să pășească și mai ales, unde poate găsi acea rază...și totuși, micuțul reușea să meargă încrezător cu lacrimi șiroindu-i pe obrazul delicat și angelic, născându-se din ochii lui frumoși și căprui precum un lemn dulce.
Oamenii din jur îl împingeau de la spate, ca acesta să stea într-un loc și să plângă în continuare, dar micuțul nu se lăsa mai prejos, ferindu-se precum un expert de ei, deșii era rănit, îi era foame, sete, îl durea suflețelul blând.
După ce a trecut prima cărare dureroasă, acesta crescu într-o fetiță frumoasă, simpatică ce alerga și se împiedica de ori ce obstacol pus de oamenii cei fără ochi în calea ei. Dar era puternică și nu se lăsa, fugea...deoarece a zărit în cele din urmă o rază mică de soare pe partea cealaltă a drumului mai puțin dureros..l-a trecut. Se simțea mai mare, și întradevăr era o fată tânără ce putea distinge și mirosi imediat pericolele, deși erau la tot pasul, ea continuă să alerge neobosită, deoarece raza din fața ei se mărea și vroia cu disperare să o apuce. Lacrimile încă șiroiau dar ea și le ștergea rapid, deoarece nu putea să se oprească acum, nu putea efectiv să stea și să nu încerce și....țipă.
Fata căzu într-o prăpastie adâncă, ținându-se de o rămurică ce dădea semne să se rupă..nu putea striga după ajutor, nimeni nu o vedea deșii cădeau mulți în acea prăpastie întunecată și rece..și rămurica să rup, atunci fata simți că mână era strânsă de o alta..a unui băiat ce avea ochi să o vadă și minte să o înțeleagă. Aceasta zâmbi și fu trasă afară din negrură, ținându-se de mână de un băiat inocient și totuși unul ce alerga la fel după rază.
- Suntem doi, vom prinde raza mai repede, vom fi mai puternici, zise băiatul îmbrățișând-o.
Acesta îi șterse lacrimile, și amândoi luară la goană după rază, văzând-o din ce în ce mai aproape și mai strălucitoare....Fata simți cum sufletul i se umple când cerul s-a deschis și norii s-au evaporat, erau împreună fericiți, doi frați ce împreună au prins raza soarelui, cald și iubitor...
