„Stam singur în cavou și era vânt”...aceste cuvinte apăsătoare spuse de marele poet simbolist,George Bacovia,reprezintă pentru mine o odă în această perioadă tumultoasă.
De ce amarul solitidinii tocmai acum s-a instalat în ființa mea?
De ce nu m-a lăsat dorul amorului în pace,cum eram eu fericit doar cu mine însumi?
Dar nu a trebuit să răscolesc eu prea mult prin amintiri arse,ci să privesc recentele întâmplări ce duc spre vacanța de Anul Nou.Ca tot omul,m-am petrecut,dar departe de orașul de gheață numit Sibiu(Capitala PROASTELOR Maniere)ci în Arad,cu singur ființă de pe Terra în care eu cred cel mai mult și anume Alexandra.Acolo își are iubitul,iar după plecare m-am lăsat răpit de o melancoliie ce părea că a uitat definitiv de mine..iar gripa singurătății m-a cuprins.
Alexandra și cu prietenul ei,sunt un exemplu perfect pentru multe cupluri,iar la ei poți spune că există iubire.Din păcate,acest basm,în care ea conviețuiește cu prințișorul ei încă nu a ajuns și pe calea mea,și încă zac la o margină de groapă fără fund,fiind pe cale să mă prăbușesc în gol.Înțeleg,realizez și știu să încă sunt tânăr,iar ca eu trebuie să aștept,dar sincer cine mai poate aștepta când este pe cale să cadă în gol.
Cel mai mare dușman al omului este singurătatea sentimentală.Ori cine vrea să aibe pe acel cineva,în care să-ți încui încrederea,și să vă hrăniți din sentimente și certitudinea că sunteți în siguranță.Amintește-ți când ai fost îndrăgostit,iar persoana ta era acolo,ducându-ți dorul și deschizându-și brațele defiecare dată când soseai fericit,întâmpinându-te cu un sărut dulce,cald..și o afirmație drăgăstoasă ce era alifie pentru inima ta...și durerea despărțirii..
Ori ce om a iubit,iubește și va iubi,iar scepticii sunt persoane ce nu au avut și nici nu știu să păstreze ce este frumos din acele sentimente de levitație.Pentru iubire nu s-a găsit o definiție clară,dar un lucru este cert.Iubirea este o însușire de sentimente create de două persoane ce devin una.