Ce poți să faci în momentul când aștepți pe un peron pustiu, un tren ce întârzie. Este noapte târziu, doar câinii mai latră sau greierii cântă. Aștepți tăcut, cu speranțe închise-ntr-o valiză peticită de drum. Oare când va veni.Cam această metaforă o percep eu la ora actuală. Am fost șocat să aflu că trenul mult așteptat are o întârziere uriașă-n viața mea, și ori cât de încăpățânat aș fi în al aștepta, sau și mă întreb dacă nu cumva mi-am greșit destinația iar Universul îl încetinește în a staționa în gara unde eu îl aștept.
Și valiza mea peticită, oricât de peticită ar fi, nu aș putea-o să o las nesupravegheată sau chiar să o arunc, deoarece înăuntru ei se află toate dorințele, aspirațiile, speranțele și visele mele. De ce le-aș arunca? Chiar dacă se află într-o geantă murdară și vai-și-amar de ea.
Și oare să mai aștept? Mă uit încontinu la ceas, și timpul trece cu iuțeală. Mă sperie faptul că nvoi deveni și eu precum valiza mea, în așteptarea acelui tren... Oare va mai apărea? Oare să mai aștept?
:(