Înger, acea creatură divină creată înaintea omului de Dumnezeu, înzestrată cu perfecțiune, aripi de pasăre, puritate, bunătate. Și totuși, după religie Dumnezeu ne-a creat pe noi, creaturi înzestrate cu minte, puterea de-a vorbi și totuși fără perfecțiune, fără puritate și se spune că tot pe noi ne preferă. Un înger este slujitorul omului.
Este ciufat când ceva perfect se supune imperfectului, și oare pentru ce? Pentu a transforma imperfectul în perfect, sau defapt să fim realiști și să realizăm că perfectul chiar nu există. Și da, chiar nu există. Înger, ceva frumos, demon, opusul îngerului, ceva urât, iar omul? În mijloc având ambele părți.
Oare câți dintre noi am încercat să fim îngeri măcar pentru o zi? Să zâmbim mereu, să simțim ca și cum avem Raiul în mâini și puteri extraordinare? Poate că viața ne împinge mai mult spre demonizare, să fim cât mai lacomi posibil, imperfecți, răutăcioși, să rănim, să fim răniți.
Dar se spune, că noi avem ceva ce nici demonul sau îngerul nu le are. Și anume...sentimente. Sentimentele sunt acele înzestrări ce ne ajută să realizăm ce ne dorim, ce ne place sau de ce ne este teamă, de ce să ne ferim, iar sentimentele pot fi divine.
Una peste alta, de ce omul nu poate să fie perfect? Pur? Luminos? Precum un înger? Suntem îngerii căzuți pe pământ?
