::Etichete,etichete și iar etichete”

 Vă duceți la un magazin,vă luați un produs,pe acesta este pun o etichetă scriind:Produs proaspăt,din Italia,foarte bun...”,îl cumpărați...mai târziu aflați din presă că produsul respectiv nu a respectat standarde și a fost scos de pe piață,fiind prost fabricat..Ce părere aveți?

Un lucru este cert,ori ce,dar absolut ori ce are etichete puse”false”,nu veți găsi nicodată ceva adevărat..Aparențele înșeală tot timpul!!..

De la etichete de produse până la etichete sociale,totul este catalogat cu o atenție falsă și exagerată,de parcă așa trebuie să fie de ochii oamenilor..Dar nu e așa...oamenii deobbicei se uită după etichete,să vadă calitatea produsului...și nu mă refer neapărat la alimente...sau îmbrăcăminte,ci la homo sapiens...Oameni!...Când întâlnim o persoană nouă,îi căutam eticheta,și dacă acea persoană și-o dă jos..repede ne îndepărtăm..oare e normal?

::Balada Cafengiilor Roiali::

 Deși începea să uite cine era sau de unde venea,Călin se bucura de cafeaua roială oferită de prințesa caldă și frumoasă,Brianna.Se simțea ca și cum stătea la masa aceea de lemn de o veșnicie și nu înțelegea de ce bea aceea cafea de o mie de ori din carafa de aur.Se simțea blocat,sau oare era doar o simplă iluzie?

Sorin vorbea de o oră sau mai multe,despre Petroșani și minunățiile sale,iar peste el vorbea adesea cu privirea ei blândă și aplecată,Gabriela,despre fiul ei Matei,cum creștea frumos..Călin doar tăcea bând cafeaua în continuu.

Oare ce se întâmpla?Prințesa Brianna îi urmărea pe fiecare cu privirea,ca și cum îi hipnotiza pe rând,iar spre stupoarea lui Călin,a observat că toată lumea vorbea de o dată bând cafeaua cu privirea aplecată,dar oare el de ce nu făcea asta?Se uită speriat în stângă și mai văzu pe cineva că nu făcea pe robotul,a vorbi și a bea în continu,iar altă ciudățenie de  lucru era că acea băutură cofeinizată nu se mai termina!

Persoana care „protesta”împotriva băutului cafelei roiale,era o femeie cu părul ca de foc,și cu o privire ageră și inteligentă.Călin se uită speriat,iar femeia îi făcu semn cu capul să vină spre ea.Băiatul se mai uită odată la prințesa Brianna,dar aceasta era ocupată să vorbească cu un paj.Călin merse fuguța la femeie,și se aplecă pe vine.

-Cum te numești?zise ea.

-Călin..ce se..

-Șșșș...Călin,ascultă la mine,prințesa i-a hipnotizat pe toți,trebuie cumva să scăpăm..

-Dar cum am putea scăpa de aici?Nici nu știu unde suntem măcar..

-Nu contează asta,cel mai bine este să-i eliberăm pe ceilalți de sub hipnoză,altminteri vor crăpa..

-Vor ce?!ridică tonul Călin fiind de-al dreptul îngrozit.

-Șșșș,mai încet copilaș..Nu vezi că tot bea cafea,iar aceasta nu se mai termină?

-Dar noi de ce nu am fost vrăjiți.

Femeia,pe nume Luminița,se uită la prințesă cu ochii mari,gândind totul la rece,deși soluția era departe de-a fi descoperită.

-Poate pentru că noi nu am privit-o în ochi,sau încă nu am gustat din cafea,nu știu exact,dar tot ce știu este că dacă prințesa continuă să îi țină aici,ei o să explodeze.

Călin începu să chicotească,dar se opri imediat după ce Luminița îl săgetă cu o privire gen:”Nu e de râs!”.

-Și ce facem?zise Călin,ușor speriat.

-Eu dacă mă deplasez,prințesa mă depistează și am pus-o cu toți,tu ești mai mic,strecoarăte pe lângă noi,ușor,și ieși din încăpere..

-De ce?

-Fă cum îți spun,și nu mai întreba...Te vei teleporta imediat înapoi în local,apoi rupei lănțișorul chelneriței.Revi aici,iar lănțișorul îi dai Prințesei.Ea dacă îl pune la gât,se înversează acțiuniile,iar toți vor ieși din hipnoză.

Călin se uita la ea ca și cum femeia i-a spus să se arunce de la etajul 9.

-De unde ști toate ăstea?

-Fugi!Până nu e prea târziu.

Călin încuviință din cap și ieși din încăpere,cu ochii lipiți pe reacțiile prințesei,dar aceasta încă era ocupată cu studierea cafengiilor,hipnotizându-i încontinu.Băiatul pe cum ieși,la fel totul deveni beznă,iar căldura nu lipsi să nu îl lovească peste față.Se află din nou în local,dar era să țipe,deoarece la masa la care a stat,era...el.Cum îi aștepta pe ceilalți.Nu înțelegea,ce căuta el acolo?.De ce era dublat..de ce..

Dar alt gând îl fulgeră,şi anume că poate îi va scrie un bilet băiatului din trecut avertizându-l să nu se ducă în partea cealaltă.Călin din trecut se ridică de la masă și merse la baie,prilej pentru care celalalt din prezent să sară la chelneriță și să-i smucească lănțișorul.Dar nu îl avea la gât,ci pe tejghea,și mai simplu.Călin se uită în stânga,în dreapta,chelneriița era prea ocupată cu toaleta ei personală,așa că hop,nu mai e lănțișorul de argint,cu un blazon regal pe el,același pe care băiatul l-a văzut în încăpere.

Fugi repede,și din nou se teleportă pe ușa cealaltă,chiar când Călin din trecut se reașeză la masă.Ajuns din nou la curtea regală,acesta se aplecă,și merse ca piticii la Luminița care și ea începuse să facă același lucru ca ceilalți,să bea continu cafea și să vorbească aiurea.Călin o strigă de câteva ori,dar deja era prea târziu,Luminița fusese hipnotizată.Călin merse spre prințesă,și i se adresă politicos dar și serios.

-Prințesă Brianna,am un cadou din partea noastră.

Prințesa nu îl băgă în seamă ci continua să se uite la restul.Călin tuși de câteva ori să își facă prezența simțită,deșii vorbise foarte clar și răspicat...dar...

-Gata!Până aici,zise băiatul și se duse în spatele tronului,punându-i lănțișorul Prințesei,în momentul acela aceasta scoase un urlet de speriat și îl aruncă pe Călin în partea cealaltă cu o forță de neimaginat.

-Cum îndrăznești!!!strigă aceasta,venind spre el,cu un sceptru destul de ascuțit.

Călin se ridică greoi de la lovitură,și înlemnise de-al dreptul,dar observă că Luminița își reveni,și nu era singura..Prințesa zbură pur și simplu spre el,iar acesta scoase un icnet de groază,fugind șchiopătând spre ieșire,și din nou se teleportă,dar de data asta nu în cealaltă încăpere ci pe o stradă aglomerată,unde timpul era oprit.Nici o mașină,nici un om nu mișca,totul era înlemnit.Călin era în mijlocul lor,iar prințesa pe trotuar.

-Sper că ți-ai zis ultima rugăciune băiețaș,zise aceasta râzând,și ridică sceptrul în lumina soarelui de dimineață.Totul începu să se miște,iar o mașină în viteză dădu peste Călin,aruncându-l la 3 metri distanță,iar acesta se lovise de o altă mașină rămânând atârnat de capotă,sângele rubiniu șiruindui din nas și gură.Acesta privi cerul senin,și zâmbi pentru ultima oară apoi se stinse fericit..

::Balada Cafengiilor::

 O dimineață superbă,însorită de Mai.Aleea Singuratică era încărcată de pomi tineri,îmbogățiți de frumoasa natură,pentru a compensa lipsa de inspirație a omenirii în a pune denumirii unei alei.

 La colț de străduță-ntortocheată se afla un local simplist,dând un aer medieval,precum o pivniță boierească,modernizată ca pentru boierașii autohtoni.La masa de lemn,de lângă un tablou cu fructe,stătea un băiat din cap până-n picioare îmbrăcat în negru,iar la prima impresie aveai vaga senzație că acel adolescent este un copilaș greșit de societate,în sensul că pe chip i se citea cu ușurință impasibilitatea și în ochii mari puteai citi pe ascunziș inociența,dar cum totul nu este precum pare,te înșelai să descoperi că aceea „ființă copilărească” nu era decât un adult de 40 de ani,blocat într-un trup de băiețaș.

Acesta se uită la ceasul de pe peretele opus de piatră,observând că este 8 fix.„Mai apare odată cineva?”Se întrebă el în gând,nerăbdător.

Ușa localului se deschise cu un glang de trezea și morții din a lor somn veșnic.Pe ușă intră un al doilea copil...Dacă,copil se putea numi,o femeie tânără,și deasemenea pe chipul ei se putea citi prietena inociență.Ea se apropie de băiatul în negru,zâmbitoare.

-Călin,mă așteptai de mult?

-Nici nu!Nu ați spus la 7 30?A trecut de mult...Crede-am că ești punctuală.

-Eee,sunt..dar s-a trezit fiu-mi-o și na,ce puteam să fac?Trebuia cineva să îl culce înapoi..

-Ok,ok,pe tine te iert..pe ceilalți nu..

-Hai nu fi rău..Uite-l pe Mihai..

Mihai,un tip destul de slăbuț având un cioc proeminent,intră repezit în local,zâmbind spre cei doi..

-Ciao,ciao..scuze de întârziere..A fost un trafic..

-Da,te și credem Mihai,spuse Gabriela zâmbindu-i pișicher.

Călin se uită după chelneriță pentru a face comanda,dar tânăra roșcată era prea ocupată de unghiile ei decât de clienți.

-Ce mă enervează...Vreau să beau și eu o cafea și cere dacă ai cui.

-Sugerez să luăm de la un tonomat,zise Mihai arătând spre ieșire..

-Bea tu apă chioară,eu vreau o cafea strong.Fiu-mi-o tot pe mine a fost azi dimineață,scumpul de el..

-Ai un copil frumos și strolencheat..

-Mersi,dimpotrivă,e foarte cuminte..își așteaptă frățiorul sau surioara...

-Bună tuturor..

-Radu!În sfârșit,ia loc la masă..

-Ați văzut traficul de pe bulevard?Nu știu cum am ajuns la timp,zău...Mă miră faptul că nu am înebunit de la atâta coadă..

-Stai calm,zise Călin..puteai veni și seara,că virgulă chelnerița a uitat că e la lucru.Oare are Altzeimer?

Grupul râse,dar au fost întrerupți de chelneriță,care parcă l-a auzit pe Călin,deoarece se adresă răstit:

-Ce doriți..

-O cafea cu ciocolată vă rog,zise Călin uitându-se zâmbind la Gabriela..Aceasta își întoarse privirea spre chelneriță tot zâmbind cu aluzie..

-Eu aș vrea un esspreso dublu..

-Eu un esspreso simplu,zise Mihai..

-Iar eu aș vrea o cafea solubilă..

Chelnerița își notă și cu o privire de enerva și cel mai pacifist om,plecă de la masa lor mergând alene spre bar..

-Mă sperie fata asta,ați văzut ce privi...zise Mihai,dar fu oprit de către o a doua femeie,roșcată(nu,nu era chelnerița-cea-prietenoasă și jucăușă,ci Marina).

-Hei,bine ai venit..Ai ajuns în sfârșit.

-Bună,bună..ați luat deja comanda?

-Da..Tu ce ai vrea?

-Un whisky dublu cu gheață,zise aceasta serioasă,aranjându-și părul scurt,și geanta,punându-se între Călin și Gabriela.Ceilalți o priveau ca și cum aceasta ceruse acid sulfuric.

-Ce-am zis?

-Whisky?

-Glumesc!zise ea râzând,iar ceilalți îi luase exemplu..

-Mai lipsește Sorin,oare unde o fi?Se întrebă Călin,uitându-se la ceas,apoi la chelnerița ce venea cu o tavă.

-Cafelele..

-Aș dori și eu una...ăăă...espresso..

-Mda..

-Grupul rămase uimit la afirmația roșcatei,între m și da,dar nu mai comentă nici unul dintre ei..

-Ce îți fac picii?zise Gabriela sorbind din cafea..

-Destul de bine,cresc repede,să îi vezi numai..mi-e dor de ei,deși am plecat din Italia pentru puțin timp..

-Ce frumos...

O mașină de poliție trecu în viteză pe lângă local,încât ceilalți se încruntară..

-Doamne,oare ce s-a întâmplat?

-Poate e un accident,zise Călin indiferent,luând o gură din cafea,și automat se strâmbă,făcând o grimasă de speriat.

-Ce ai mă?

-Ce amară îi,Doamne..

-Ai pus 2 plicuțele de zahăr,tu bei cafeaua miere?întrebă Mihai amuzat de reacția cafengiului.

-Aha...

-Mi-e îmi place mai amară..zise Marina,chiar când chelnerița reveni cu o cafea la masa lor..

-Chiar atunci pe ușă intră și Sorin.Un tip destul de masiv,și chel..

-Salutări..

-Puteai să vi și mâine dimineață..că tot aia e..zise Călin.

-Scuze că am întârziat...dar  am căutat localul peste tot..deabea l-am găsit..

-Atunci se iartă,zise Radu calm,făcându-i loc lui Sorin.

-Ați comandat deja?

-Da..zise Gabriela făcând un semn chelneriței.

Aceasta oftă clar nemulțumită,și veni pentru a treia oară.

-O cafea solubilă..

Nu mai zise nimic,ci dispăru imediat,fiind iritată.

-Asta până la urmă ne dă cu tava în cap.

-Să încerce numa...Dacă mai vrea să aie coada aia de ponei..zise Mihai.

-Oricum,ce superb e afară,dar păcat că a fost un accident..Mă întreb oare ce s-a întâmplat?

-Nu știu,o fi poate un prostănac ce nu a învățat că dacă apeși tare pe pedala de accelerație,riști să o cunoști pe domnișoara cu coasă,zise Sorin..

Chelnerița veni pentru a patra oară cu o cafea,plecând epuizată..

-Am obosit-o..Hai să nu o mai chemăm,poate leșină de oboseală pe aici,zise Călin râzând ușor,dar apoi se opri,deoarece chelnerița veni pentru a cincea oară și le puse un bilet roz în față.

-„Cafengii mei,veniți în camera cealaltă..BC.”

-A cui e biletu?

-Are un scris frumos.

-La scris îți stă capul..

-B.C.?Bota Călin?

-Nu eu l-am scris,Doamne,urăsc rozul..

-Eu zic să mergem..Îs curioasă,zise Marina ridicându-se

-Curiozitatea ucide Mari,zise Gabriela încruntându-se puțin,sorbind ultima gură de cafea.

-Eu intru...

Și a fost prima ce a părăsit masa,ducându-se în încăperea cealaltă..

-Cine știe..

Trecură 10 minute,Marina pauză..

-Marina?!Ce s-o fi întâmplat?zise Gabriela.

-Nu știu,dar mă duc să văd,zise Mihai ridicându-se de la masă...și se făcu dispărut în cealaltă încăpere..

La fel a trecut ceva timp de când Mihai nu se mai întoarse la masa lor de lemn,așa că Radu fugi repede să vadă ce se întâmplă...

-De ce nu mai vin ăștea?se întrebă Călin deja îngrijorat..

-Nu știu..Poate că au adormit,zise Sorin râzând..

-Nu e amuzant Sorin,de ce nu se mai întorc...

-Poate încearcă să ne sperie,zise Călin impasibil..

-Stai că mă duc,zise Sorin..

-Vin cu tine,spuse și Gabriela..Chiar îs curioasă..

Așa că rămase Călin singur la masă,jucându-se cu pliculețele de zahăr așteptând vreun semn..așteptând...așteptând...așteptând..

-Ce naiba?!strigase în gura mare,făcând oamenii să se uite..

Acesta se ridică în final,și merse și el în încăperea cealaltă..Dar o nu mai văzu unde intra deoarece totul se înegri..O căldură ciudată l-a cuprins,ca și cum o briză de vară la suflat..Se simți tras pentru un moment,apoi că levita,iar ca în final să se facă lumină și să realizeze că nu se mai afla în local..

Totul era uriaș.O sală în care numai în filme vezi.Steaguri cu embleme regale,erau așezate lângă stâlpurile frumos sculptate și ornamentate.O masă lungă și mare se afla în centru,unde stăteau nici mai mulți și nici mai puțini decât 37 de persoane,toți cu carafe aurii în mână.În capul mesei,stătea chelnerița,dar destul de matură și cu un alt aer,purtând o coroniță argintie pe părul bogat și roșcat.

-Din primul ai ajuns ultimul..Bun venit la Regat,Călin,zise Prințesa Brianna.

Călin zâmbi,așezându-se lângă Gabriela și Sorin la masă....

Va urma...

::Mai bine rămânem prieteni::

  În parțial,această afirmație este precum acidul,ce arde și cea mai mică urmă de optimism,cea mai ștearsă linie de speranță.

  În ciuda cuvântului calm,prietnei,este defapt de rău augur.A răcâi,a durea,a se zbate,a ustura,sunt toate sinonimele cu acest răspuns total plumburiu.Sunt trei exemple după propia mea opinie,în care ți se trântește o astfel de afirmație:

I.Îl sau o vezi cum îți zâmbește virual,cum te umple de bucuria viitoarei întâlniri în realitate,spunându-ți pur și simplu că tu ești acela sau aceea pe care el sau ea o aștepta..Se pune o dată magică și un loc comun știutor de întâlnire.Inima popmează sângele cu 1000 de bătăi pe milisecunde,în piept.Se apropie.Îți zâmbește cald.Trece un timp,în care el sau ea ți-a sădit mârșav un puiet de speranță,care crește pe zi ce trece,ca apoi într-o noapte să ia acid sulfuric,și cu același zâmbet fermecător să îți toarne în suflet,spunându-ți la sfârșit:„Mai bine rămânem prieteni”.

II.Vă cunoașteți deja live,vă placeți la nebunie,dar niciunul dintre voi nu are însuflarea curajului să facă primul pas „în next step”.Dar defapt plăcerea aceea este rapid înlocuită de minciuni,ezitări și apropouri,ca în acest tumultos rollercoaster să cadă de pe șine și să îmbrățișeze afirmația:„Mai bine rămânem prieteni”.Și uite așa,lumea ce încet o construiai cu un zâmbet cald și optimist,se dărâmă încet,încet,încet,cu fiecare picătură usturătoare.

III.E ceva mai complicat,încât în final îți trebuie sedatice atât de puternice de doboară și un elefant.Cazul acesta l-am numit LAPSUS,deoarece totul se joacă cu bătrânul timp,care în final îl înfrânge lăsând un gol imens,un lapsus.Sunteți împreună,cel puțin așa credeți,fiind amândoi naivii sentimentului de atașare animalică numită,așa zisa,iubire.Totul pare ca într-un vis,unde amândoi sunteți una și aceași persoană.Atașarea devine tot mai puternică,adâncă,încât încep alte crengi uscate să își facă loc pe creciile înflorite,așa numita gelozie,neîncredere,minciuni...Unul dintre voi cedează presiunii,punând capac sigilat și bine lipit pe tot ce-a a fost frumos.Iar pe capacul acela,scrie cu litere scrijelite,parcă-n ciudă:„Mai bine rămânem prieteni”,iar astfel apare lapsul,ne știind exact ce se întâmplă cu tine.Să i-ei anumită atitudine,sau...?

Și astfel,din totul frumos devine încredibil de dureros,și oare mai ai puterea necesară să îți mai încerci norocul la cineva care îți trântește un „Prieten”?.

Un singur lucru este cert:În rarele cazuri extratereste,dar niciodată nu se va temrina într-o prietenie.Deșii asta credeți voi.

::Un loc unde vechiul este noul::

Un loc absolut idilic,mitic,fiind supravegheat foarte atent de sus de catre Zona Cetatii,unde fabulosul isi pune amprenta fara mila.Case unite,viu colorate cu gemulete mici,incadrate cu oblonuri vechi de lemn.Stradute mici si inguse,ce fac legatura una cu alta,fiind imbracate in piatra cubica,dand un aer mediteraneean,iar la cate un colt de straduta un felinar isi arunca razele sale fatomatice peste casele ce te incanta numai privindu-le.

In aerul medieval,se simte cu usurinta un iz de vara arsa ,apusa de demult peste regiunea istorica.Turnul cu Ceas,de decenii vegheaza neobosit locul,fiind singura dovada de realitate a timpului prezent,deoarece tot ce este in jur te teleporteaza intr-un trecut magic si sangeros .Un vant indrazneste sa taie aerul misterios la cetatii,fiind descris ca o adiere racoroasa de munte,scuturand pomii deja uscati,aratand ca si cum ar fi fost ciopliti cu maiestrie,facand frunzele aurii si aramii sa danseze cu bagheta dirijata de catre acel aer care noaptea se metamorfozeaza in aerul glaciar al mortii.

  Un glang de clopot ruginit se aude-n departare,fiind purtat de un ecou pana la auzurile oameniilor de pretutindeni,precum o avertizare ca aici,de mult,isi facea loc un temut domn al Tarii Romanesti;acel domn ce este reamintit in atatea legende fanatgorice,internationale,si un domn temut de toata lumea;Vlad Tepes.

  Cetatea ascunde insa partea oribila a acelui oras,desii mii de turisi inca sosesc,incercand sa prinda acel fir de legenda din misteriosul loc,ce pur si simplu te captiveaza intru totul,facandu-te sa pleci  obligat cu un zambet larg pe buze,ca dovada a intalnirii cu medievalul,cu istoricul inscris peste tot in jur fara pic de efort.

  Doi tineri isi arata nemarginita lor iubire,stand in fata orasului,deasupra tuturor.Acestea se saruta cu patos,fugind impreuna de mana,la Ceasul cu Turn,apoi dispar in zare,pe o straduta de legenda.

  Aceasta este Sighisoara.Un taram istoric,unde legenda si mitul nu dorm si nu mor niciodata,un loc in care vechiul si anticul se transforma rapid in noul si absolutul.