Duminică. O dimineață proaspătă răsărită, lăsată peste orașul Hunedoara, trezit la vremea primăvăratecă. Cerul de un albastru orbitor deschis, ce soarele îl conturează pe bolta lunii Florale. Pregătiri de plecare spre gara orașului, o cafea destul de dulceagă, puțin internet și căscături din minut în minut.
Rulând pe pagina de facebook, observ „ startul” și chemarea la plimbarea duminicală spre orașul Simeria, la parcul Dentrologic. Zâmbesc.
Încet dar sigur, închid totul, mă asigur că nu am uitat ceva și îmi pornesc frumoasa plimbare spre Gara fostei companii C.F.R., actualmente a RegioTransului. Pe drum, zburătoarele primăverii își îndinteau aripioarele colorate și își dresau glasul în a cânta arii superbe de primăvară, pentru a da un imn plimbării mele spre gară. Pe drum , primul impediment... un lucru ce eu personal îl detest, dar din păcate este un Rău Necesar, și anume BANCĂ.
Din păcate acea bancă nu funcționa Duminică, și nici măcar electronic, dar mi-am implantat practic idea de ziuă perfectă în minte, drept urmare mi-am continuat drumul spre gară încercând să nasc o soluție rapidă. Deși am plecat destul de devreme de acasă, am ajuns la țanc pe peron. Aceași gară prăfuită de timpul ce trece fără milă peste ziduriile ce odată erau fascinate și atinse de mii de călători, acum plânse de nemiloasa soartă și de nepăsarea autoritățiilor locale, dar acea gară roșie cu un orologiu ce afișa un timp uitat, era fascinantă.
Deja în stația respectivă trenul, asemenea metrourilor, aștepta tăcut pe linia ruginită de călătorie. Un bătrân își scoate capul pe fereastră, pierdut în propiile sale viziuni. Eu tot încerc să prind soluția de coadă să nu fugă, dar din păcate nu o prea găseam. Drept urmare, dezamăgit, privind în urmă, mă întorg agale gândindu-mă că odată și odată voi reuși să merg cu acel tren, pe acele lini ruginite de vreme, spre parcul propus. Dar surpriză, pe drum dau de principalul vinovat pentru această superbă călătorie, și îi explic situația. Dar omul, precum un arhanghel salvator a umanității, m-a invitat să nu îmi trag linie călătoriei propuse, și să merg în continuare. Euforia a revenit.
Pe peron, grupul de plecare, odată lăudat a fiind de 30 de persoane, în acea Duminică de Aprilie se bucura doar de 10 persoane tinere și dornice de o plimbare pe lângă arbori și frunze crude într-un parc simerian.
Ajunși în acel tren, după o scurtă „ prezență” comică, de către inițiator, ce consta faptul în numele fiecăruia urmat de un apelativ din ținutul manelelor ( Eu l-am nimerit Călin, actorul bazat sau ceva de genul) toată lumea aștepta ca trenul să sosească spre Simeria.
Pe ferestre se putea zări liniștit urmele catastrofale a unui imperiu industrial românesc, căzut precum cel roman, dar cu amprente solide și rădăcini bine înfipte.
....
Simeria. Îndreptându-ne ușor spre Parc, soarele orgolios parcă s-a încăpățânat să fie normal pentru o perioadă de primăvară și s-a grăbit să-și pună ochelarii de soare tipice verii tropicale, drept umrare drumul a fost călduros la propiu și la figurat.
Ajunși în parcul propus, acolo celălalt inițiator al ideei, un domn simerian, începe să-și adună ostașii din ținutul său, iar numărul depășea demult ostașii hunedoreni, noi fiind 10 la număr, armați sufletește cu dorința de-a ne petrece câteva ore frumoase în parc. După ce am pierdut numărătoarea oameniilor de tot soiul ce tot intrau în parc, ne-am pus pe mișcare, iar toată lumea s-a pus pe fotografiat și plimbare, cu cățeii ce se strecurau pe lângă picioarele noastre, niște pete albe și blănoase pe natura de verde crud.
Plimbarea a fost destul de interesantă, soarele la unison cu noi, păsăriile neobosite în ale lor concerte, iar oamenii din jur radiau fericirea, pacea și liniștea sufeltească, parcă la intrare în parc fiecare în parte a reușit să-și lase gânduriile bacoviene acasă, și să se transforme în oameni minune fără probleme. Grupul nostru hunedorean, compus din 10 membrii s-a rărit în momentul ce ne-am înfundat mai adânc în parc, iar la un moment dat am rămas doar 5, inițiatorul nostru urmărind fiecare răsuflare din parc cu un aparat de fotografiat iar ceilalți împrăștiați.
Ajunși la un izvor plăcut și lin, unul dintre căței se hotărăște că nu ar fi rău să facă o baie revigorantă înainte de poza de grup, și astfel a plonjat în apă cu câțiva nuferi.
A urmat poza de grup, eu mereu fiind în colțul unei poze, cu o bască gri grecească, iar colegii mei hunedoreni de plimbare amestecați cu cei simerieni.
Două din grup se hotărăsc să ne părăsească mai repede și astfel pleacă cu a lor familie iar noi restul de 8 ne hotărâm să stăm uniți până vom ajunge în ținutul nostru hunedorean...
Ei bine, o astfel de plimbare merită ori ce mic efort în viață, dat fiind că timpul nu se va opri în a curge iar deasemenea câteodată contează mult ca anumite gânduri să fie metamorfozate în grădina simeriană, alături de alți oameni care vor să guste puțin din libertatea subjugată a minții....