::Balada unui Demi-Nimf::34

Stătea eroul necunoscut,sub a lui statuie,în umbra verii călduroase.Se uita atent,cu acei ochi adânciţi şi pătrunzători până-n suflet,privea în goluri,văzând spaţiu umplut de destin..

Era singur,şi lumea îi spunea Bubico,deoarece avea ochii căţelului din schiţa maestrului Caragiale,şi era necuvântător..Cât era ziua de mare,plus noaptea uneori,Bubico adora să se plimbe pe malul pârâului,să prindă mormologi,să fugă neîncetat,neobosit prin poiana Valea Luscaun,şi toată lumea îşi făcea o cruce oarbă când îl vedea,deoarece acest caracter a hazardului,nu avea nici mai mult nici mai puţin decât 433 de ani.

Cel mai bătrân din viaţă,nimeni nu cunoştea defapt că acest om,dacă poate fi numit aşa,era fiul unei Nimfe,şi a unui ţăran,ce l-au părăsit în lumea reală şi spinoasă,pe bietul Bubico.Dar cine ştia că acel ne-om avea atâţia ani?!Arăta de 20 de ani,şi avea energie cât toţi copii din lume.Deşi toată lumea jura că Bubico nu îmbătrânise nici cu un an,dapăi cu 433?!Avea un tovarăş ce murise nu de curând,la vârsta de 94 de ani,cunoscându-se de când era el copil,Bubico având tot „20 de ani”.

Fiind alungat de țărani,fiul Nimfei,locuia într-un stejar bătrând,coborând numai seara,și se uita lung la stele,sub o statuie a unui erou.Dar în ziua aia,pe lângă stejar se plimba cineva cu o pelerină gri deschisă și prăfuită.Acea persoană îl strogă de câteva ori să coboare jos.

-Haide,nu-ți fac nimic.Promit.

Dar acesta era prea speriat,dând energic din cap,în semn negativ.

-Haide...Uite,am ceva,spuse străinul,scoțând ceva strălucitor,deți luau ochii din prima.Bubico,naiv,se conorî deîndată din stejar,numai printr-o săritură ușoară precum un fulg rece de iarnă.Acesta se uita cu ochii lui mari și negri moi,la obiectul ce străinul cu pelerină îl deținea.

-Ești necuvântător?

Acesta dădu ușor din cap,nedezlipindu-și ochii de pe obiectul străinului.Dar nu dură multe minute,poate nu a durat nici o secundă,că Bubico era prăbușit la pământ zvârcolindu-se,cu obiectul acela strălucitor înfipt în frunte.Dar nu muri..

În schimb se ridică simțindu-se altfel,parcă schimbat.Străinul își dadu gluga jos,și era o Nimfă.Cu fața poleită auriu,cu ochii mari și movi deschiși,iar părul lung până în pământ și ondulat.

-Acum,ai darurile de muritor.Jumătatea ta de Nimf a dispărut.

-Aaa..Adică?P..Pot vorbi?

-Da poți,ești pur om acum.

Și Nimfa îi zâmbi,deși un zâmbet sarcastic și după el parcă ascunzându-se altceva.Bubico începu să se bucure,lunându-și o fugă nebunească de copil.Dar așa cum alerga acesta,începea să simtă ceva nemaiîntâlnit până acum,și anume dureri.Începea să-l doară fiecare părticică a corpului,și simțea cum încetinește..Din 20 de ani,acesta începea să imbâtrânească.La început se înâlța,devenind mai solid și matur,apoi începea să se cocoșească,încăruțindu-se și fața să se încrețească.

-Ce se Înt...

Dar nu mai apucă să scoată o întrebare destul de retorică,deoarece acesta se prăbuși fără suflare la pâmânt.Dar din om,carnea începea să se topească,și oasele ieșeau la iveală,încet încet,până aproape numai rămânea nimic.Toate aceste procese erau privite de Nimfă,care stătea serioasă cu obiectul în mână,lângă ea apăru Bubico plutind.

-Ce s-a întâmplat?!Ce..?

-Of of..Hai să-ți spun o poveste.Odată,acum 433 de ani,o Nimfă s-a gândit să coboare din copacul ei,deoarece a auzit zvonuri despre oameni,cum aceștea îmbătrânesc,mor,pot iubi,urî,și mai multe,ce-a ce ea nu putea.Curioasă de sentimente nemaicunoscute,a coborât în sat,întâlnindu-se cu un țăran venit de pe câmp.Aceasta a fost fulgerată de amor,și omul la fel.Amândoi au porcreat ceva greșit și anume un DemiNimf.

Acea Nimfă a fost ucisă.deoarece nu și-a respectat slujba de protejare a pădurii,iar astfel DemiNimful a fost liber să nu âmbătrânească,să fie veșnic tânăr,să nu simtă durerile vieții,dar nevorbitor..Eu sunt Nimfa-Gri,ce-a ce înseamnă că slujba mea este să găsesc DemiNimfii și să-i fac oameni,iar din oameni ajung spirite ,deoarece un om nu poate trăi foarte mult.E predispus morții.Așa cum ești tu acu,de acum încolo vei trăi veșnic ca un spirit!Nu vei simți nimic,nu vei fi văzut de nimeni,auzit.Vei duce o viață blestemată din cauza mamei tale ce a încălcat Legea Cealaltă a Eticii.Îmi pare rău.

Și cu aceste cuvinte,Nimfa Gri se făcu nevăzută,iar Bubico,odată un DemiNimf acum un spirit neîmpăcat,începu să plângă.

-Hei,de ce plângi?Se auzi o voce.

De el se apropia 5 spirite,ușor translucide,plutind,și strălucitoare.

-Hai cu noi,ne vom petrece toți infiniutul.

Balada zilei de 3 Iulie

Ploua incet afara,precum o ninsoare fina de vara,desii temperaturile erau moderate,pentru mijlocul verii a anului 2010.Baiatul statea la birou,desii nu avea chef absolut de nimic.Se simtea de-al dreptul epuizat si nu intelegea mare lucru,si chiar de ce.Se uita cu o ultima privire la ceas,aratand ora 2:59;lejer,se pune cu capul pe birou,asteptand sa se termine de downloadad un film ce de mult la ravnit...la ravnit...incet incet...film....
Durere de cap.Primul lucru ce il simtea dupa ce si-a deschis ochii,dar ceva nu era in ordine..Oare bause si uitase de el?Oare din cauza oboselii profunde il facea sa se simta atat de neinsufletit,precum o marioneta.
Nu stia,sau inca nu aflase.Ofta si a observat ca laptopul era stins,si nu isi mai amintea daca el a facut asta...Oare el?Nu-si mai aminteste?Ce-ar fi cu lapsurile acestea,golurile memoriiei.Intr-un fel sau altul nu s-a temut ca ar fi o problema,a dat totul pe seama oboselii,desii simtea ciudata nevoie sa sara in sus,sau sa o strige pe mama sa,desii stia clar ca nu se afla acolo...
Auzi cateva tuslei,ce-a ce ii dadu un avant emotional,simtindu-si inima in gat cum pulsa.Recunostea vocea aceea din surdina ori unde,o voce naiva si totusi de femeie ambitioasa.Se dadu jos de pe birou,si atunci a avut primul soc.Vedea totul marit,clanta de la usa era foarte sus,si trebuia sa se intinda la maxim pana a ajunge la ea,sa apese.Incerca odata,de doua ori,nu reusea,era si dimineata devreme,auzind voci venind din bucatarie..Dar,se mai uita in jur,si camera parea schimbata,desii stia ca avea peretii varuiti in albastru,camera avea o alta forma..ciudat.
Fugi la scaun,il lua,dar era unul obisnuit cu spatar,biroul si laptopul disparusera complet,fiind inlocuite cu o masuta de lemn simpla,cu un mileu frumos decorat,asezat estetic.Pe masuta erau mai multe creioane colorate plus o carte de desenat foarte mazgalita..
Se incrunta de cateva ori,dar nu zise nimic,nu prea intelegea logica disparitiei acelor obiecte,si chiar nu ii pasa,nici nu isi mai amintea de ele,sa fi existat vreodata.Puse scaunul cu greu in fata usii de lemn,si apasa pe clanta deschizand-o usor,scartait.Vocile se auzeau clar,si un ras cristalin.
Acesta se dadu jos de pe scaun,si alerga in holul mare,ajungand in bucatarie.Si inima ii bubuia de fericire;vedea o femeie tanara,frumoasa,si destul naiva.Cu par saten si usor cret,fumand linistita o tigara,tragand adanc aer in piept,si cu un ras ce te molipsea,scotea fumul albastrui afara.In fata ei,statea un barbat impunator,tanar si el,ce deasemenea ii tinea isonul femeii prin acea veselie de dimineata.Femeia cand l-a vazut pe baiat,i se insenina chipul,si se ridica luandu-l in brate..acel baiat uita-se de tot.O familie fericita,tanara si frumoasa,baiatul isi vazu reflexia intr-o oglinda,si parca ceva iarasi i se aprinse.Era mult mai mic,cu parul bogat si negru negru precum pana corbului,cu fata rotunda si blanda iar ochii,ce se asemanau izbitor cu ai mamei,ieseau in evidenta sub claia de par lucios.
Dar femeie,il scapa...si totul intuneric.Baietelul de 5 ani,se ridica in picioruse,simtindu-se greu si incepu sa planga.Oare unde erau parintii lui din bucatarie?Totul a disparut ca printr-un farmec necunoscut.Dar nu totul.
Era langa o fata de varsta lui,blonda cu codite impletite,si ochii albastrii.Ea radea vesela impreuna cu el,desii el se simtea mult mai inalt si parca mai important fata de ea.Si cu o nerabdare fireasca,se grabi sa-i spuna:
-"Kingo,ai luat caseta noua cu Animal X?"
La care ea,facu un semn dezaprobator,si raspunse cu anumite greseli gramaticale in limba romana,dar corect in esenta:
-"Nu,am vrut sa i-au,dar tati a plecat.."
Si baietelul odata de 5 ani,acum de 10 ani,se dezamagi.Vroia neaparat sa-si asculte formatia preferata alaturi de prietena lui buna,verisoara lui..Nu spuse nimic,dar se supara repede,si dupa o cearta pleca,lasand-o pe fata sa se certe cu mama ei.Oare de ce nu putea lua caseta aceea.Trecu pe langa o dacie prafuita,si reflexia il opri din mers.Un baietel totusi micut,cu parul mare,si negru,la fel de negru lucios,iar fata usor rotunda.Lasa in pace reflexia,parca fiindu-i rusine de el,si asa toata lumea incepea sa se ia de el..Prea cuminte,dar ce putea face?
Si inainta spre casa,nervos,si cu pasii apasati,iar lumea din jur incepea sa se zguduie.Hunedoara incepea sa se zguduie precum un cutremur puternic,desii numai el simtea,si vedea cum totul se amesteca,precum culori pe o paleta de artist,dar lumea din buimaceala incepea sa se contureze,si se vedea la fosta lui generala,nr.11,in fata unor afise.
Ceva era ciudat,putea fi mai inalt decat altii,si putea sa citeasca la nivelul ochilor sai caprui-negrii.Cu degetul tremurand si cu inima batandu-i in piept,aproape sa il sparga si sa fuga,baiatul isi vazu numele,si de tot scriind mare "ADMIS",desii avea deja-vu,toata lumea ii se parea foarte colorata dintr-o data,si foarte fericit,fugi cu catelul alb ce-l avea dupa el,cu Becky,inapoi spre matusa lui sa-i spuna rezultatul.Avea 15 ani,si totusi,foarte timid,mai depresiv,cu fata mica si usor alungita,cu parul scurt de data asta ci aspru,tot negru.Pacat ca nu era mama lui aici,sa-i spuna ei primul ca reusise..
Fugind cu catelusa alba dupa el,se impiedica si dadu cu capul de o bordura...negru..intneric...auzea voci difuze din intr-o indepartare,dar nu le putea distinge...si dupa doua palmi greoaie se trezise.
-Ce faci Iosca?Ai adormit?
Vocea venea de la o alta fata,dar de data aceasta una total diferita,foarte frumoasa,cu ochi increzatori si moi,blanzi,inteligenti,ageri,de culoarea lemnului dulce,cu suvite blonde,si un zambet ce te molipsea..Era..:
-Alexandra...unde sunt?
-La Arad...ai visat?Iti aduc apa?
-La Arad?!Am luat..
-Da...ne vom indeplini visul,va fi totul bine ai incredere.
-Am multa..
Fata ii zambi,si iesi,dar nu vazu unde..il durea capul...capul...
Un glong il anunta ca fisierul a terminat de downloadad,si se trezi instantaneu de pe birou.Se ridica crezand ca iarasi nu va mai ajunge la clanta,dar de data asta se convinse ca era mult deasupra ei.Simtea gatul parca rasucit,precum atipise,dar acea calatorie in timp,il facu sa zambeasca,deoarece 3 persoane diferite si acum a 4 a aparut.
3 Persoane ce au avut de trecut prin ceva,poate doar una mai mult decat celelalte,si totusi usa viitorului se deschidea incet,iar din celalalt capat o lumina puternica,vioaie isi facea loc.Privind inapoi parca se vedea..un copil retras,cuminte...poate prea cuminte,un copi trecut prin ceva ce altii nu ar fi putut rezista..un copil..un copil.
Baiatul,se duse la baie,privindu-se in oglinda.20 de ani au trecut,si acesi ani si-au lasat amprenta asupra lui.Cu fata lunguiata,ovala,cu ochii precum ai mamei lui,inocienti si caprui inchisi,cu un zambet calm si care spune multe,si parul tot negru si lucios,Calin,se privea mandru,se uita in ochii lui,si isi vedea viitorul,trecutul disparea incetul cu incetul.Zambi cu gura deschisa,si merse inapoi la laptop.Si incepu sa-si scrie propia balada..