::Balada Cafengiilor::

 O dimineață superbă,însorită de Mai.Aleea Singuratică era încărcată de pomi tineri,îmbogățiți de frumoasa natură,pentru a compensa lipsa de inspirație a omenirii în a pune denumirii unei alei.

 La colț de străduță-ntortocheată se afla un local simplist,dând un aer medieval,precum o pivniță boierească,modernizată ca pentru boierașii autohtoni.La masa de lemn,de lângă un tablou cu fructe,stătea un băiat din cap până-n picioare îmbrăcat în negru,iar la prima impresie aveai vaga senzație că acel adolescent este un copilaș greșit de societate,în sensul că pe chip i se citea cu ușurință impasibilitatea și în ochii mari puteai citi pe ascunziș inociența,dar cum totul nu este precum pare,te înșelai să descoperi că aceea „ființă copilărească” nu era decât un adult de 40 de ani,blocat într-un trup de băiețaș.

Acesta se uită la ceasul de pe peretele opus de piatră,observând că este 8 fix.„Mai apare odată cineva?”Se întrebă el în gând,nerăbdător.

Ușa localului se deschise cu un glang de trezea și morții din a lor somn veșnic.Pe ușă intră un al doilea copil...Dacă,copil se putea numi,o femeie tânără,și deasemenea pe chipul ei se putea citi prietena inociență.Ea se apropie de băiatul în negru,zâmbitoare.

-Călin,mă așteptai de mult?

-Nici nu!Nu ați spus la 7 30?A trecut de mult...Crede-am că ești punctuală.

-Eee,sunt..dar s-a trezit fiu-mi-o și na,ce puteam să fac?Trebuia cineva să îl culce înapoi..

-Ok,ok,pe tine te iert..pe ceilalți nu..

-Hai nu fi rău..Uite-l pe Mihai..

Mihai,un tip destul de slăbuț având un cioc proeminent,intră repezit în local,zâmbind spre cei doi..

-Ciao,ciao..scuze de întârziere..A fost un trafic..

-Da,te și credem Mihai,spuse Gabriela zâmbindu-i pișicher.

Călin se uită după chelneriță pentru a face comanda,dar tânăra roșcată era prea ocupată de unghiile ei decât de clienți.

-Ce mă enervează...Vreau să beau și eu o cafea și cere dacă ai cui.

-Sugerez să luăm de la un tonomat,zise Mihai arătând spre ieșire..

-Bea tu apă chioară,eu vreau o cafea strong.Fiu-mi-o tot pe mine a fost azi dimineață,scumpul de el..

-Ai un copil frumos și strolencheat..

-Mersi,dimpotrivă,e foarte cuminte..își așteaptă frățiorul sau surioara...

-Bună tuturor..

-Radu!În sfârșit,ia loc la masă..

-Ați văzut traficul de pe bulevard?Nu știu cum am ajuns la timp,zău...Mă miră faptul că nu am înebunit de la atâta coadă..

-Stai calm,zise Călin..puteai veni și seara,că virgulă chelnerița a uitat că e la lucru.Oare are Altzeimer?

Grupul râse,dar au fost întrerupți de chelneriță,care parcă l-a auzit pe Călin,deoarece se adresă răstit:

-Ce doriți..

-O cafea cu ciocolată vă rog,zise Călin uitându-se zâmbind la Gabriela..Aceasta își întoarse privirea spre chelneriță tot zâmbind cu aluzie..

-Eu aș vrea un esspreso dublu..

-Eu un esspreso simplu,zise Mihai..

-Iar eu aș vrea o cafea solubilă..

Chelnerița își notă și cu o privire de enerva și cel mai pacifist om,plecă de la masa lor mergând alene spre bar..

-Mă sperie fata asta,ați văzut ce privi...zise Mihai,dar fu oprit de către o a doua femeie,roșcată(nu,nu era chelnerița-cea-prietenoasă și jucăușă,ci Marina).

-Hei,bine ai venit..Ai ajuns în sfârșit.

-Bună,bună..ați luat deja comanda?

-Da..Tu ce ai vrea?

-Un whisky dublu cu gheață,zise aceasta serioasă,aranjându-și părul scurt,și geanta,punându-se între Călin și Gabriela.Ceilalți o priveau ca și cum aceasta ceruse acid sulfuric.

-Ce-am zis?

-Whisky?

-Glumesc!zise ea râzând,iar ceilalți îi luase exemplu..

-Mai lipsește Sorin,oare unde o fi?Se întrebă Călin,uitându-se la ceas,apoi la chelnerița ce venea cu o tavă.

-Cafelele..

-Aș dori și eu una...ăăă...espresso..

-Mda..

-Grupul rămase uimit la afirmația roșcatei,între m și da,dar nu mai comentă nici unul dintre ei..

-Ce îți fac picii?zise Gabriela sorbind din cafea..

-Destul de bine,cresc repede,să îi vezi numai..mi-e dor de ei,deși am plecat din Italia pentru puțin timp..

-Ce frumos...

O mașină de poliție trecu în viteză pe lângă local,încât ceilalți se încruntară..

-Doamne,oare ce s-a întâmplat?

-Poate e un accident,zise Călin indiferent,luând o gură din cafea,și automat se strâmbă,făcând o grimasă de speriat.

-Ce ai mă?

-Ce amară îi,Doamne..

-Ai pus 2 plicuțele de zahăr,tu bei cafeaua miere?întrebă Mihai amuzat de reacția cafengiului.

-Aha...

-Mi-e îmi place mai amară..zise Marina,chiar când chelnerița reveni cu o cafea la masa lor..

-Chiar atunci pe ușă intră și Sorin.Un tip destul de masiv,și chel..

-Salutări..

-Puteai să vi și mâine dimineață..că tot aia e..zise Călin.

-Scuze că am întârziat...dar  am căutat localul peste tot..deabea l-am găsit..

-Atunci se iartă,zise Radu calm,făcându-i loc lui Sorin.

-Ați comandat deja?

-Da..zise Gabriela făcând un semn chelneriței.

Aceasta oftă clar nemulțumită,și veni pentru a treia oară.

-O cafea solubilă..

Nu mai zise nimic,ci dispăru imediat,fiind iritată.

-Asta până la urmă ne dă cu tava în cap.

-Să încerce numa...Dacă mai vrea să aie coada aia de ponei..zise Mihai.

-Oricum,ce superb e afară,dar păcat că a fost un accident..Mă întreb oare ce s-a întâmplat?

-Nu știu,o fi poate un prostănac ce nu a învățat că dacă apeși tare pe pedala de accelerație,riști să o cunoști pe domnișoara cu coasă,zise Sorin..

Chelnerița veni pentru a patra oară cu o cafea,plecând epuizată..

-Am obosit-o..Hai să nu o mai chemăm,poate leșină de oboseală pe aici,zise Călin râzând ușor,dar apoi se opri,deoarece chelnerița veni pentru a cincea oară și le puse un bilet roz în față.

-„Cafengii mei,veniți în camera cealaltă..BC.”

-A cui e biletu?

-Are un scris frumos.

-La scris îți stă capul..

-B.C.?Bota Călin?

-Nu eu l-am scris,Doamne,urăsc rozul..

-Eu zic să mergem..Îs curioasă,zise Marina ridicându-se

-Curiozitatea ucide Mari,zise Gabriela încruntându-se puțin,sorbind ultima gură de cafea.

-Eu intru...

Și a fost prima ce a părăsit masa,ducându-se în încăperea cealaltă..

-Cine știe..

Trecură 10 minute,Marina pauză..

-Marina?!Ce s-o fi întâmplat?zise Gabriela.

-Nu știu,dar mă duc să văd,zise Mihai ridicându-se de la masă...și se făcu dispărut în cealaltă încăpere..

La fel a trecut ceva timp de când Mihai nu se mai întoarse la masa lor de lemn,așa că Radu fugi repede să vadă ce se întâmplă...

-De ce nu mai vin ăștea?se întrebă Călin deja îngrijorat..

-Nu știu..Poate că au adormit,zise Sorin râzând..

-Nu e amuzant Sorin,de ce nu se mai întorc...

-Poate încearcă să ne sperie,zise Călin impasibil..

-Stai că mă duc,zise Sorin..

-Vin cu tine,spuse și Gabriela..Chiar îs curioasă..

Așa că rămase Călin singur la masă,jucându-se cu pliculețele de zahăr așteptând vreun semn..așteptând...așteptând...așteptând..

-Ce naiba?!strigase în gura mare,făcând oamenii să se uite..

Acesta se ridică în final,și merse și el în încăperea cealaltă..Dar o nu mai văzu unde intra deoarece totul se înegri..O căldură ciudată l-a cuprins,ca și cum o briză de vară la suflat..Se simți tras pentru un moment,apoi că levita,iar ca în final să se facă lumină și să realizeze că nu se mai afla în local..

Totul era uriaș.O sală în care numai în filme vezi.Steaguri cu embleme regale,erau așezate lângă stâlpurile frumos sculptate și ornamentate.O masă lungă și mare se afla în centru,unde stăteau nici mai mulți și nici mai puțini decât 37 de persoane,toți cu carafe aurii în mână.În capul mesei,stătea chelnerița,dar destul de matură și cu un alt aer,purtând o coroniță argintie pe părul bogat și roșcat.

-Din primul ai ajuns ultimul..Bun venit la Regat,Călin,zise Prințesa Brianna.

Călin zâmbi,așezându-se lângă Gabriela și Sorin la masă....

Va urma...