Deși eu unul detest să fiu singur, pot spune că de data asta mă simt excelent. Cel puțin încerc să mă redescopăr pe mine, după încă o relație eșuată, și să îmi rezolv o mare problemă și să-mi răspund singur la o întrebare: „ La ce mă aștept de la mine în următoarea relație?”
Poate am fost pesimist, da, poate am pus îndoiala la încercat...da, dar un lucru cert este, niciodată eu unul nu voi înceta să iubesc, indiferent câte persoane intră în inima mea.
În zilele acestea de solitudine, descopăr că mi-a fost enorm de dor de mine însumi, m-am certat pentru anumite naivități, m-am împăcat cu anumite idei și așa mai departe.
Și mi-am promis că data viitoare voi fi mai atent, dar oare cât de atent pot fi din moment ce mă îndrăgostesc greu dar bine?
Oricum eu unul mă apreciez pentru ce sunt, și știu că am defecte ( ori cine le are) pe care mi le accept și voi învăța să le rotunjesc fără să le elimin, că până la urmă defectele sunt făcute pentru a ne pune în balanță ce avem în valoare. Poate fără defecte nu am ști...
Și uite așa mă bucur de momentele mele dulci, cu mine, iar în viitor voi fi pregătit să îmi primesc în brațe o persoană care chiar merită.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu