::Balada Cinstită::

Stătea Maria la fereastră seara,uitându-se la ploaia ce răpăia pe geam și pe întreaga curte.Auzea picăturile reci cum se loveau în viteză de acoperișul de tablă a casei sale părintești.Oftă de câteva ori,sorbind din ceaiul cald de mentă pe care și l-a făcut,plăcându-i la nebunie să se uite la ploaia tomnatică.

Auzi un mieunat la picioare,iar Maria își întoarse capul spre ființa ce torcea și se freca de picioarele stăpânei.

-Mărița,iarăși ți foame?

Pisica vărgată și cenușie mai mieună de câteva ori,confirmându-i gîndurile femeii cum că da,iarăși jivina dorea de mâncare.Maria zâmbi pișicher și își lăsă băutura caldă pe pervaz ducându-se la oala cu untură.Luă ușor cu o lingură de lemn două bucăți de cârnăciori,și îi puse Măriței într-un taler ruginiu.Pisica de îndată mâncă pofticioasă,lacomă,cu ochii închiși,cele două bucături de cârnați de porc.Aceasta se sui lângă stăpână,se uită în ochii ei,și din nou mieună.

-Eee,haida,că deja te-ntreci mâță !Zât de-aci!

Pisica își zburli coada stufoasă și lungă,și ieși din cameră în tindă,iar din tindă afară sub streșină unde ploaia nu reușea să ajungă la ea.Între timp Maria se puse din nou la fereastră,cu cana de ceai cald în mână.Un lătrat o făcu pe Mărița să-și azvârle privirea de șoim spre cotețul lui Avrigău,cățelul cafeniu și jucăuș a Mariei.Acesta îi era foame și lătra la pisica șireată cum că ea primea și el nu.

Un fulger se abătu asupra văzduhului,și dintr-un oftat Maria pică pe podea fără suflare,făcând cana țăndări.Mărița și Avrigău pluteau la propiu,și nu înțelegeau cine sau ce îi trăgea în sus.Câinele scância,iar pisica scuipa nervoasă.

O lumină albă,apoi totul în ceață.Avrigău și Marița stăteau unul lângă altul uitându-se atenți la înfățișarea ce a apărut în fața celor două animale.Era Maria,dar diferită,pur și simplu lumina,era precum o stafie,dar atât de frumoasă,cu părul negru și lung până la glezne,împletit.Din spate i se desprindeau două aripi mari și albe ca de pasăre,iar cu un zâmbet cald,aceasta se adresă celor două animale.

-Dragele mele ființe,acum aveți darul de-a cuvânta,voi ați fost lângă Maria mult timp,voi o cunoașteți bine,acum o să vă pun trei întrebări,la care voi va trebui să răspundeți.

Se părea că cele două animale domestice înțelegeau,și așteptau întrebările.

-Maria a avut grijă de voi ?

Câinele i se adresă cu sinceritate în ochi.

-Da,stăpâna a avut grijă de mine.Ne jucam,îmi dădea de mâncare,mă mai ținea în casă cât era frig afară.

Fu rândul pisici.

-Nu,nu a avut grijă de mine.Mă ținea în frig și în ploaie,în ninsoare,muream de foame.

Avrigău mârâi spre ea de câteva ori,dar a fost întrerupt de înger.

-Maria va îndrăgit.

Avrigău se repezi să răspundă.

-Da,m-a periat,mă mângăia pe burtică...

Pisica îl întrerupse:

-Maria dădea cu picioarul în mine defiecare dată când apăream

Din nou cînele mârâi.

-Și ultima întrebare,Maria va hrănit.

Câinele:

-Da,Maria m-a hrănit tot timpul...

Pisica:

-M-a lăsat să mor de foame..

Câînele nu se mai putu abține:

-....cum poți să spui,pisică lacomă,că te-a lăsat să mori.Tu stăteai în casă și tot timpul primeai tot ce era mai bun.Eu stăteam legat în coteț pe ploaie,și tot primeam,mai puțin dar primeam.

-Nu mai minți!zise pisica..

-Există o singură dovadă,spuse îngerul Mariei.

Acesta se aplecă peste animale,și puse mâna stângă pe capul pisicii,și mâna dreaptă pe cel al câinelui.În amintirile câinelui observa tot ce spuse acesta,cum era îngrijit,cum era mângâiat și cum era hrănit.În schimb la pisică era totul negru....

Morala:Pisica mănâncă tot timpul cu ochii închiși...