Este o expresie: „ Nu regreta trecutul, trăiește prezentul, visează viitorul”
A nu regreta trecutul:
Opinia mea este că totul are un scop, nimic în viață nu cade întâmplător în calea ta, și ori ce faptă ai făcut are conseciințe pe viitor. Important este să nu le regretăm, din ele învățăm și prin ele evoluăm. Regretul te împiedică să evoluezi ca persoană, îți pune piedici în propia viață, și oare cine își dorește să trăiască cu vină, remușcări în prezent, ce va afecta și viitorul?
A tări prezentul:
Este foarte important prezentul, deoarece ne va afecta viitorul. Cum acționăm, cum gândim, atrage lucruri spre viitor, iar în momentul când ne gândim la trecut, ce „ prost/oastă, am fost că...” regretăm, și eventimente neplăcute le vom retrăi în prezent, de aceea ori ce ni se întâmplă în prezent este urmarea trecutului. De aceea, pentru un viitor dorit și liniștit, în prezent trebuie acționat ce-a ce ne face fericiți, ce-a ce ne eliberează de gânduri negative.
A visa viitorul:
Mulți spun să acționezi. Visurile sunt visuri, realitatea este alta. Dar întrebarea mea este: „ Tot ce vedeți în jur, de la electronice până la limbaj, nu a pornit totul din mintea oameniilor? Din visurile oameniilor?” De aceea în prezent trebuie să ne concentrăm pe viitor, dacă vrem să îl trăim cum ne dorim noi, să credem în visele noastre indiferent de maniera lor, să visăm că acea realitate din mintea noastră va fi posibilă pe viitor, iar viitorul va deveni la un moment dat prezent.
12 iunie 2012
6 mai 2012
::Răscolind în trecut, îmi ard prezentul::
La toată lumea i se întâmplă asta. Încearcă să fugă din trecut, dar la un momendat în viață se trezesc că sunt în el, sau îl răscolesc cu idioțenie, dând foc unuor sentimente din prezentul lor, dându-și cu pumnul în cap.
Important este să lăsăm trecutul în trecut, fără să fim curioși să îl răscolim, mă refer la părțiile dureroase, să nu încercăm să reaprindem o flacără demult stinsă și să încercăm să privim spre viitor...acolo sunt multe întâmplări ce ne vor deveni trecut la un momentdat, de ce să nu ne trăim prezentul fără să încercăm să îl mixăm cu trecutul...
În momentul când acel trecut te ajunge, ascunde-te în sentimentele din prezent și pe cele ce le vei simți în viitor, ascunde-te de trecut, fugi de el, deoarece trecutul nu face altceva decât să te rănească. Este greu...foarte greu să ștergi amintiri, dar nici nu trebuie, trebuie doar să nu le alimentezi cu mintea și sufletul tău...este important să nu îi dai atenție!
Important este să lăsăm trecutul în trecut, fără să fim curioși să îl răscolim, mă refer la părțiile dureroase, să nu încercăm să reaprindem o flacără demult stinsă și să încercăm să privim spre viitor...acolo sunt multe întâmplări ce ne vor deveni trecut la un momentdat, de ce să nu ne trăim prezentul fără să încercăm să îl mixăm cu trecutul...
În momentul când acel trecut te ajunge, ascunde-te în sentimentele din prezent și pe cele ce le vei simți în viitor, ascunde-te de trecut, fugi de el, deoarece trecutul nu face altceva decât să te rănească. Este greu...foarte greu să ștergi amintiri, dar nici nu trebuie, trebuie doar să nu le alimentezi cu mintea și sufletul tău...este important să nu îi dai atenție!
26 aprilie 2012
O altă privire
Bătea vântul la ora unusprezece noaptea. Stăteam singur între un păr și o salcie bătrână. O prietenă veche pe meleagurile oltenești de țară, unde amintiriile copilăriei mele din veriile sufocante, se jucau în fața mea sub forma unor imagini șterse.
Adoram cum acel vânt sufla, și brusc simțeam cum ochii încep a înnota în lacrimi, iar eu nu înțelegeam de ce ele ar ieși la iveală, având în vedere că eu nu le-am chemat, nici prin sobritate sau tristețe, nici prin fericire. Ciudar. Le-am lăsat să își facă de cap pe obrajii mei, proaspeți copți de cuptorul solar a lunii Aprilie.
Priveam pierdut, cu acele lacrimi ciudate, ce se întreceau pe fața mea copilărească și naivă. Deși la depărtare, unde se aflau munții Parâng din Văile Jiului, nori răzbunători de ploaie, amenințau să vină și prin zona Gorjului. Mă simțeam pregătit să primesc acea furtună, având în vedere că era o reflexie a sentimentelor mele în momentele acelea...
...Am închis ochii...sunetul broaștelor din iaz, combinat frumos, armonios chiar cu cel al greieriilor...mirosul ierbii crude și mirosul aerului nestricat de mâna omului m-a făcut să zâmbesc și să mă las purtat de adierea serii. Dar brusc ceva s-a întâmplat în mintea mea. Nu eram singur. Lângă mine era ghemuit un băiat tânăr, ce fredona o melodie cunoscută, evident pierdut în lumea sa. Am deschis brusc ochii dar nu era nimeni acolo. I-am închis din nou, unduiat de cântecele corurilor nocturne, și iarăși l-am văzut.
- „ Cine ești?” l-am întrebat.
- „ Nu mă recunoști, Damiene?”
- „ Nu mă cheamă Damian, ci Călin” îi spun eu nălucii din mintea mea.
- „ Călin...acel Călin sunt eu” zise năluca și se întoarse în picioare.
Îmi dădusem stupefiat seama că eram eu, dar eram precum împărțit în două eu-ri. Primul eram cel ce stăteam jos privindu-l pe ce-l de-al doilea eu.
- „ Nu înțeleg...de ce mi-ai zis Damian?” întreb eu nedumerit.
- „ Pentru că Damian a fost, este și va fi personajul eului tău din scrieriile tale. Personaj ce îți are însușiri, dar viața, mintea și spiritul pe care tu le dorești cu ardoare...”
Îmi amintisem că în primele mele scrieri, când mintea și spiritul îmi erau atât de pustii, solitare, am creat două personaje ce le doream reale. Primul personaj era o fată, o soră pe care niciodată nu am avut-o, acea persoană care să fie alături de mine când am nevoie, încredere și respect, care a ieșit oarecum din ale mele romane în trupul și mintea unei persoane reale, ce îmi este acea soră dorită până-n zilele de astăzi. Și al doilea personaj, ce i-am dăruit înfățișarea mea, dar i-am creat alte însușiri și o altă viață. Acele calități și acea viață la care eu le visam cu ochii deschiși. Și i-am dăruit un nume, unul plăcut auzului meu. Damian.
Eu nu înțelegeam de ce eu stăteam în fața mea! A lui Călin de până acum, acel Călin ce eram eu, cel simplu. Apoi am realizat că încetul cu încetul inversez eurile, cel simplu începe să se transpună cu eul dorit de mine. Mă transpun, Călin cel Simplu, acel băiat rușinos, pesimist, naiv, visător cu cel din romanele mele, eul dorit de mine, Damian, ce a început demult să înceapă să iasă la iveală.
Mă ridic și spun:
- „ Tot Călin voi fi doar că eul dorit de mine se v-a transpune cu realitatea, cu acel Călin Simplu. Nu pot trăi viața lui Damian deoarece acesta are alte împrejurări, alți părinți, alt loc de naștere, doar că acele calități a lui și calitățiile lui Călin cel Simplu se vor contopi”
Îmi deschid ochii, stând jos la copac, zâmbind...
...A doua zi, o zi călduroasă, sfârșitul weekendului meu de vizită scurtă la țară, care mi-a marcat viața. Bagajele pregătite în portbagaj. Și atunci, cu ochii minți îl văd pe Călin cel Simplu, cel rănit de soartă, că îmi face bucuros cu mâna că a rămas într-un loc unde nimeni nu îi va mai face rău vreodată, iar eu îi zâmbesc și îi fac la fel, îndepărtându-mă de locul rural sub alți ochi. Damian, precum sora lui, a devenit real sub un alt nume. Călin.
Adoram cum acel vânt sufla, și brusc simțeam cum ochii încep a înnota în lacrimi, iar eu nu înțelegeam de ce ele ar ieși la iveală, având în vedere că eu nu le-am chemat, nici prin sobritate sau tristețe, nici prin fericire. Ciudar. Le-am lăsat să își facă de cap pe obrajii mei, proaspeți copți de cuptorul solar a lunii Aprilie.
Priveam pierdut, cu acele lacrimi ciudate, ce se întreceau pe fața mea copilărească și naivă. Deși la depărtare, unde se aflau munții Parâng din Văile Jiului, nori răzbunători de ploaie, amenințau să vină și prin zona Gorjului. Mă simțeam pregătit să primesc acea furtună, având în vedere că era o reflexie a sentimentelor mele în momentele acelea...
...Am închis ochii...sunetul broaștelor din iaz, combinat frumos, armonios chiar cu cel al greieriilor...mirosul ierbii crude și mirosul aerului nestricat de mâna omului m-a făcut să zâmbesc și să mă las purtat de adierea serii. Dar brusc ceva s-a întâmplat în mintea mea. Nu eram singur. Lângă mine era ghemuit un băiat tânăr, ce fredona o melodie cunoscută, evident pierdut în lumea sa. Am deschis brusc ochii dar nu era nimeni acolo. I-am închis din nou, unduiat de cântecele corurilor nocturne, și iarăși l-am văzut.
- „ Cine ești?” l-am întrebat.
- „ Nu mă recunoști, Damiene?”
- „ Nu mă cheamă Damian, ci Călin” îi spun eu nălucii din mintea mea.
- „ Călin...acel Călin sunt eu” zise năluca și se întoarse în picioare.
Îmi dădusem stupefiat seama că eram eu, dar eram precum împărțit în două eu-ri. Primul eram cel ce stăteam jos privindu-l pe ce-l de-al doilea eu.
- „ Nu înțeleg...de ce mi-ai zis Damian?” întreb eu nedumerit.
- „ Pentru că Damian a fost, este și va fi personajul eului tău din scrieriile tale. Personaj ce îți are însușiri, dar viața, mintea și spiritul pe care tu le dorești cu ardoare...”
Îmi amintisem că în primele mele scrieri, când mintea și spiritul îmi erau atât de pustii, solitare, am creat două personaje ce le doream reale. Primul personaj era o fată, o soră pe care niciodată nu am avut-o, acea persoană care să fie alături de mine când am nevoie, încredere și respect, care a ieșit oarecum din ale mele romane în trupul și mintea unei persoane reale, ce îmi este acea soră dorită până-n zilele de astăzi. Și al doilea personaj, ce i-am dăruit înfățișarea mea, dar i-am creat alte însușiri și o altă viață. Acele calități și acea viață la care eu le visam cu ochii deschiși. Și i-am dăruit un nume, unul plăcut auzului meu. Damian.
Eu nu înțelegeam de ce eu stăteam în fața mea! A lui Călin de până acum, acel Călin ce eram eu, cel simplu. Apoi am realizat că încetul cu încetul inversez eurile, cel simplu începe să se transpună cu eul dorit de mine. Mă transpun, Călin cel Simplu, acel băiat rușinos, pesimist, naiv, visător cu cel din romanele mele, eul dorit de mine, Damian, ce a început demult să înceapă să iasă la iveală.
Mă ridic și spun:
- „ Tot Călin voi fi doar că eul dorit de mine se v-a transpune cu realitatea, cu acel Călin Simplu. Nu pot trăi viața lui Damian deoarece acesta are alte împrejurări, alți părinți, alt loc de naștere, doar că acele calități a lui și calitățiile lui Călin cel Simplu se vor contopi”
Îmi deschid ochii, stând jos la copac, zâmbind...
...A doua zi, o zi călduroasă, sfârșitul weekendului meu de vizită scurtă la țară, care mi-a marcat viața. Bagajele pregătite în portbagaj. Și atunci, cu ochii minți îl văd pe Călin cel Simplu, cel rănit de soartă, că îmi face bucuros cu mâna că a rămas într-un loc unde nimeni nu îi va mai face rău vreodată, iar eu îi zâmbesc și îi fac la fel, îndepărtându-mă de locul rural sub alți ochi. Damian, precum sora lui, a devenit real sub un alt nume. Călin.
7 aprilie 2012
Dureroase Amintiri de Călin B.
Dureroase amintiri.
Pe la colțurile minți mă poftiți
Mă înnebuniți, mă amețiți,
Cu minciuni mă sfădiți...
Dureroase amintiri.
Iubirea mi-ați sădit-o-n ură,
Simțurile mi le-ați omorât în băutură,
Iar ființa mea, ați rănit-o dură!
Dureroase amintiri.
Cât aș vrea să dispăreți
Niciodată să nu mai apăreți.
Iar cenușa vechiilor sentimente
Să o păstrez la locul ei...
...iar de vrei
Ți-o voi da ție să o bei...
Să mori de sentimente arse,
Ce odată mă omorau pe mine...
...Și acum este pace..și atât de bine.
Pe la colțurile minți mă poftiți
Mă înnebuniți, mă amețiți,
Cu minciuni mă sfădiți...
Dureroase amintiri.
Iubirea mi-ați sădit-o-n ură,
Simțurile mi le-ați omorât în băutură,
Iar ființa mea, ați rănit-o dură!
Dureroase amintiri.
Cât aș vrea să dispăreți
Niciodată să nu mai apăreți.
Iar cenușa vechiilor sentimente
Să o păstrez la locul ei...
...iar de vrei
Ți-o voi da ție să o bei...
Să mori de sentimente arse,
Ce odată mă omorau pe mine...
...Și acum este pace..și atât de bine.
30 martie 2012
Jurnalul Fantomei de la Opera de Călin B.
” Aș dori la început de această mică proză, să spun că nu a existat niciodată un jurnal a personajului creat de Gustav Leroux, Fantoma de la
Operă, dar evenimentele în care am scris în acest jurnal sunt relatate în cartea cu același nume precum și unele aspecte din filmul din 2004.”
Paris, 10 Septembre 1871
În această seară se va juca din nou Faust, dacă o voi mai auzi încă odată pe aceea Carlotta probabil voi înnebuni de tot. Acea soprană, dacă aș
putea-o numi astfel, nu face altceva decât să facă pași haotici pe scena Operei Populaire, ah comment macabre să fiu nevoit să îi aud glasul de
broască, dacă ar auzi Goethe probabil ar învia doar pentru a o ucide pe această înjositoare așa zisă cântăreață, ce este însetată de faimă și
célébrité. Dar voi avea grijă ca în curând, lucrurile să se schimbe.
Paris, 15 Septembre 1871
Ca deobicei sala plină, iar la fel ca deobicei loja numărul 5 este ocupată de altcineva. De multe ori am trimis scisori la Madame Giry în care m-am
pronunțat clar cu pretențiile mele, iar zvonurile cum că monsieur Lefèvre se va retrage, lăsând Opera pe mâna a unor manageri incapabili, voi
avea grijă să îi întâmpin cum se cuvine pe acești directori, asta dacă va urma cu exactitate înstrucțiunile ce le voi lăsa cu grijă. Ceva, în schimb,
mi-a atras atenția de mult, și anume o domniță cu un glas de înger...Christine Daaé.
Paris, 30 Septembre 1871
După celebrul Faust, care a atras spectatori ce nu știu ce este acea muzică, având în vedere că a cântat orăcăita de Carlotta, a urmat Hannibal,
iar eu, fiind sătul de această mironosiță, am avut grijă ca dânsa să plece din operă, în momentul când ea a început să fredoneze iubita arie ” Să
te gândești la mine”, și fără să îmi fi dat seama, norocul a căzut pecum un fulger asupra vieții mele, când am auzit-o pe frumoasa Christine Daaé cântând această piesă, iar precum mă așteptam frumoasa mademoiselle a cântat splendid, făcând opera să vibreze sub glasul ei divin. Și, precum mă așteptam, cei doi noi directori Firmin și Andre au refuzat scrisoarea trimisă de către mine, în care le-am cerut să îmi lase loja numărul 5 precum și salariul meu. Ei bine, vor avea de suferit pentru asta. Voi sta cu ochii închiși, visând la Christine Daaé cum îmi cântă la ureche.
Paris 7 Octombre 1871
Îngerul Muzicii începe să își desfacă aripile, zburând în sfârșit spre locurile calde, simte iubire în aer iar acest lucru îi va da puterea să cânte. Acum un vis mi s-a îndeplinit, în patul meu odată rece, se află frumoasa Christine, dormind în liniște, neștiind că eu îi port un sentiment de mult râvnit. Am lucrat, și lucrez demult la o piesă numită Don Juan Triumfează, ce-a ce este cheia unirii mele cu domnița Daaé, dar ceva nu este în regulă, deși Christine este fermecată de muzica plăcută a nopții, un bastard a modei, un don juan fără chilipir a interenit în planul meu, și anume acel Viconte de Chagny, care se pare că o cunoaște demult pe domnița Daaé, ce-a ce mă frământă, dar Fantoma de la Operă nu va dispărea niciodată, atâta timp cât muzica există.
Paris 21 Octombre 1871
Carlotta, ah douloureux! Când aud acest nume oribil de așa zisă soprană, mi se pune ceață pe ochi, și aș vrea doar să dispară de tot. Piesa care va rula mâine va fi despre La Comtesse, iar cei doi proști care îmi conduc Opera, Firmin și Andre au rechemat-o pe această oribilă ființă a muzicii, pentru a o muți pe Christine, dându-i rolul pajului mut. De data asta nu mai stau pe gânduri, ci voi acționa în favoarea muzicii și a iubirii, voi arăta tuturor care este vocea reală de broască a oribilei Carlotta și nu va mai face umbră pe scena teatrului. Cât despre domnișoara Christine, curiozitatea ei de a vedea ce se află după masca pe care o port, mă ucide. Trebuie să îi tai acea poftă de cunoaștere a tuturor lucrurilor, până nu va fi prea târziu. Iar, cât despre Raol de Chagny, zilele lui sunt numărate. Atâta timp cât stă departe de domnița Christine Daaé, va fi bine.
Paris 1 Novembre 1871
Nu pot spune cât de dureros este atunci când Le Ange de la musique începe să își piardă din glorie, iar aripile sale din pene, făcându-l să nu se mai înalțe în văzduh unde este liniște și pace, iubire și speranță, sunt închis în propia mea minte și în propiul meu palat subteran, compunând neîncetat planul muzical Don Juan Triomphant, pentru a uni Îngerul Muzicii cu frumoassa zeiță a muzicii, Christine Daaé. Voi apărea din nou, de data asta le voi arăta tuturor că Le Fantôme de l'Opéra nu a dispărut și nu va dispărea niciodată. Până atunci voi sta solitar în speranțe aproape morbide, compunând neîncetat planul. Le voi arăta tuturor că Erik este adevăratul Înger al Muzicii. Aștept....
Paris 15 Décembre 1871
Nu pot să mă exprim, să îmi exprim dezamăgirea pe care am trăit-o în momentul când Christine și vicontele și-au dăruit iubirea unui altuia. Eu stăteau în umbre, ca deobicei, și ascultam tăcut declarațiile de l`amour dintre cei doi. Nu îmi venea să cred că domnița Christine mă trădase. Iubirea ei caldă trebuie să fie a mea, nu a unui prostănac bine îmbrăcat precum Raol de Chagny. Nu mă voi opri aici...și doare.
Paris 1 Janvier 1872
Și în sfârșit, după atâta timp am fost pregătit să mă afișez din nou. La Bal Masqué am reapărut, în toată splendoarea mea de Don Juan, dându-le creația mea, la care atâta timp am visat și am compus. Și precum mă așteptam toată lumea a rămas șocată, iar precum mă așteptam, dureros dealtfel, mademoiselle Christine a întărit relația între ea și Vicomte de Chagny, câtă durere, dar Christine trebuie să învețe că după faptă și răsplată. Eu i-am dăruit vocea, eu sunt Îngerul ei a Muzicii, iar ea va trebui să mă iubească toată viața..nu se va termina aici.
Paris 10 Janvier 1872
Gustav Daaé a fost unul dintre cei mai buni violoniști ai tuturor timpurilor din Suedia, acesta ia dăruit Christinei setea de muzică, de pasiune, iar din păcate acesta s-a stins promițându-i tinerei sale copile că din Rai îi va trimite Îngerul Muzicii să o păzească. Am fost trimis de el, iar ea ce face? Nu ia în seamă darul divin a tatălui său. Mă durea să o privesc înlăcrimată astăzi în cimitir, pe acel ger, cum se ruga la mormântul tatălui său, iar în momentul când să îi dăruiesc o șansă, ia spulberat-o bastardul de Chagny venind să o înlăture de la adevărata ei chemare. Cât de nedrebnic. M-am duelat cu el pentru a o salva pe Christine dar degeaba, aceasta a fugit călare cu el....asta înseamnă Război. Îngerul Muzicii a decăzut, Christine va trebui să îmbrățișeze realitatea...
Paris 15 Janvier 1872
În această seară planul meu va fi pus pe scenă. Don Juan Triumfă se va juca, iar ei nu au idee ce le așteaptă, cât despre domița Christine va fi a mea în sfârșit. Vicontele va trebui să își ia rămas bun mai devreme decat se astepta, deoarece nu o va mai revedea pe Christine. Voi triumfa în această seară....Fantoma de la Operă va triumfa!
Paris 17 Septembre 1919
Ultimul capitol al vieții mele. Cu durere în suflet îmi amintesc ultima oară când am văzut-o pe Christine Daaé, planul meu s-a făcut pulbere în momentul când ea la ales pe el să îi fie Îngerul Muzicii și al Iubirii. Îmi amintesc de pielea ei catifelată, vocea ei senzuală și frica din priviri, cum mi-a descoperit adevărata natură. Cum mi-a tras masca de pe față, curiozitatea ei fiind nemărginită. Cum a regretat să fie cu mine pentru vecie în Casa de pe lac, iar vicontele a venit în salvare.. Am pus-o să aleagă. Ori eu, iar Raol de Chagny va tări ori el, iar acesta va muri. Sărutul pe care l-am primit m-a pierdut, aripiile mi-au fost retezate, și am rămas din nou singur...
A fost o durere ca astăzi să o reîntâlnesc în alt aspect. Domnița Christine dormind pe veci într-un mormânt de marmură albă, Contesa Christine de Chagny. I-am lăsat ultimul meu trandafir atașat fiind inelul de aur, ce simboliza uniunea noastră pe vecie, iar acum mă sting singur...solitar.
Paris, 10 Septembre 1871
În această seară se va juca din nou Faust, dacă o voi mai auzi încă odată pe aceea Carlotta probabil voi înnebuni de tot. Acea soprană, dacă aș
putea-o numi astfel, nu face altceva decât să facă pași haotici pe scena Operei Populaire, ah comment macabre să fiu nevoit să îi aud glasul de
broască, dacă ar auzi Goethe probabil ar învia doar pentru a o ucide pe această înjositoare așa zisă cântăreață, ce este însetată de faimă și
célébrité. Dar voi avea grijă ca în curând, lucrurile să se schimbe.
Paris, 15 Septembre 1871
Ca deobicei sala plină, iar la fel ca deobicei loja numărul 5 este ocupată de altcineva. De multe ori am trimis scisori la Madame Giry în care m-am
pronunțat clar cu pretențiile mele, iar zvonurile cum că monsieur Lefèvre se va retrage, lăsând Opera pe mâna a unor manageri incapabili, voi
avea grijă să îi întâmpin cum se cuvine pe acești directori, asta dacă va urma cu exactitate înstrucțiunile ce le voi lăsa cu grijă. Ceva, în schimb,
mi-a atras atenția de mult, și anume o domniță cu un glas de înger...Christine Daaé.
Paris, 30 Septembre 1871
După celebrul Faust, care a atras spectatori ce nu știu ce este acea muzică, având în vedere că a cântat orăcăita de Carlotta, a urmat Hannibal,
iar eu, fiind sătul de această mironosiță, am avut grijă ca dânsa să plece din operă, în momentul când ea a început să fredoneze iubita arie ” Să
te gândești la mine”, și fără să îmi fi dat seama, norocul a căzut pecum un fulger asupra vieții mele, când am auzit-o pe frumoasa Christine Daaé cântând această piesă, iar precum mă așteptam frumoasa mademoiselle a cântat splendid, făcând opera să vibreze sub glasul ei divin. Și, precum mă așteptam, cei doi noi directori Firmin și Andre au refuzat scrisoarea trimisă de către mine, în care le-am cerut să îmi lase loja numărul 5 precum și salariul meu. Ei bine, vor avea de suferit pentru asta. Voi sta cu ochii închiși, visând la Christine Daaé cum îmi cântă la ureche.
Paris 7 Octombre 1871
Îngerul Muzicii începe să își desfacă aripile, zburând în sfârșit spre locurile calde, simte iubire în aer iar acest lucru îi va da puterea să cânte. Acum un vis mi s-a îndeplinit, în patul meu odată rece, se află frumoasa Christine, dormind în liniște, neștiind că eu îi port un sentiment de mult râvnit. Am lucrat, și lucrez demult la o piesă numită Don Juan Triumfează, ce-a ce este cheia unirii mele cu domnița Daaé, dar ceva nu este în regulă, deși Christine este fermecată de muzica plăcută a nopții, un bastard a modei, un don juan fără chilipir a interenit în planul meu, și anume acel Viconte de Chagny, care se pare că o cunoaște demult pe domnița Daaé, ce-a ce mă frământă, dar Fantoma de la Operă nu va dispărea niciodată, atâta timp cât muzica există.
Paris 21 Octombre 1871
Carlotta, ah douloureux! Când aud acest nume oribil de așa zisă soprană, mi se pune ceață pe ochi, și aș vrea doar să dispară de tot. Piesa care va rula mâine va fi despre La Comtesse, iar cei doi proști care îmi conduc Opera, Firmin și Andre au rechemat-o pe această oribilă ființă a muzicii, pentru a o muți pe Christine, dându-i rolul pajului mut. De data asta nu mai stau pe gânduri, ci voi acționa în favoarea muzicii și a iubirii, voi arăta tuturor care este vocea reală de broască a oribilei Carlotta și nu va mai face umbră pe scena teatrului. Cât despre domnișoara Christine, curiozitatea ei de a vedea ce se află după masca pe care o port, mă ucide. Trebuie să îi tai acea poftă de cunoaștere a tuturor lucrurilor, până nu va fi prea târziu. Iar, cât despre Raol de Chagny, zilele lui sunt numărate. Atâta timp cât stă departe de domnița Christine Daaé, va fi bine.
Paris 1 Novembre 1871
Nu pot spune cât de dureros este atunci când Le Ange de la musique începe să își piardă din glorie, iar aripile sale din pene, făcându-l să nu se mai înalțe în văzduh unde este liniște și pace, iubire și speranță, sunt închis în propia mea minte și în propiul meu palat subteran, compunând neîncetat planul muzical Don Juan Triomphant, pentru a uni Îngerul Muzicii cu frumoassa zeiță a muzicii, Christine Daaé. Voi apărea din nou, de data asta le voi arăta tuturor că Le Fantôme de l'Opéra nu a dispărut și nu va dispărea niciodată. Până atunci voi sta solitar în speranțe aproape morbide, compunând neîncetat planul. Le voi arăta tuturor că Erik este adevăratul Înger al Muzicii. Aștept....
Paris 15 Décembre 1871
Nu pot să mă exprim, să îmi exprim dezamăgirea pe care am trăit-o în momentul când Christine și vicontele și-au dăruit iubirea unui altuia. Eu stăteau în umbre, ca deobicei, și ascultam tăcut declarațiile de l`amour dintre cei doi. Nu îmi venea să cred că domnița Christine mă trădase. Iubirea ei caldă trebuie să fie a mea, nu a unui prostănac bine îmbrăcat precum Raol de Chagny. Nu mă voi opri aici...și doare.
Paris 1 Janvier 1872
Și în sfârșit, după atâta timp am fost pregătit să mă afișez din nou. La Bal Masqué am reapărut, în toată splendoarea mea de Don Juan, dându-le creația mea, la care atâta timp am visat și am compus. Și precum mă așteptam toată lumea a rămas șocată, iar precum mă așteptam, dureros dealtfel, mademoiselle Christine a întărit relația între ea și Vicomte de Chagny, câtă durere, dar Christine trebuie să învețe că după faptă și răsplată. Eu i-am dăruit vocea, eu sunt Îngerul ei a Muzicii, iar ea va trebui să mă iubească toată viața..nu se va termina aici.
Paris 10 Janvier 1872
Gustav Daaé a fost unul dintre cei mai buni violoniști ai tuturor timpurilor din Suedia, acesta ia dăruit Christinei setea de muzică, de pasiune, iar din păcate acesta s-a stins promițându-i tinerei sale copile că din Rai îi va trimite Îngerul Muzicii să o păzească. Am fost trimis de el, iar ea ce face? Nu ia în seamă darul divin a tatălui său. Mă durea să o privesc înlăcrimată astăzi în cimitir, pe acel ger, cum se ruga la mormântul tatălui său, iar în momentul când să îi dăruiesc o șansă, ia spulberat-o bastardul de Chagny venind să o înlăture de la adevărata ei chemare. Cât de nedrebnic. M-am duelat cu el pentru a o salva pe Christine dar degeaba, aceasta a fugit călare cu el....asta înseamnă Război. Îngerul Muzicii a decăzut, Christine va trebui să îmbrățișeze realitatea...
Paris 15 Janvier 1872
În această seară planul meu va fi pus pe scenă. Don Juan Triumfă se va juca, iar ei nu au idee ce le așteaptă, cât despre domița Christine va fi a mea în sfârșit. Vicontele va trebui să își ia rămas bun mai devreme decat se astepta, deoarece nu o va mai revedea pe Christine. Voi triumfa în această seară....Fantoma de la Operă va triumfa!
Paris 17 Septembre 1919
Ultimul capitol al vieții mele. Cu durere în suflet îmi amintesc ultima oară când am văzut-o pe Christine Daaé, planul meu s-a făcut pulbere în momentul când ea la ales pe el să îi fie Îngerul Muzicii și al Iubirii. Îmi amintesc de pielea ei catifelată, vocea ei senzuală și frica din priviri, cum mi-a descoperit adevărata natură. Cum mi-a tras masca de pe față, curiozitatea ei fiind nemărginită. Cum a regretat să fie cu mine pentru vecie în Casa de pe lac, iar vicontele a venit în salvare.. Am pus-o să aleagă. Ori eu, iar Raol de Chagny va tări ori el, iar acesta va muri. Sărutul pe care l-am primit m-a pierdut, aripiile mi-au fost retezate, și am rămas din nou singur...
A fost o durere ca astăzi să o reîntâlnesc în alt aspect. Domnița Christine dormind pe veci într-un mormânt de marmură albă, Contesa Christine de Chagny. I-am lăsat ultimul meu trandafir atașat fiind inelul de aur, ce simboliza uniunea noastră pe vecie, iar acum mă sting singur...solitar.
6 martie 2012
Cateva reguli de alimentatie
Mancarurile nedigerate se altereaza si produc acizi toxici în corpul
nostru. Alimentele alterate stau în stomac 8 ore, iar în intestine de la 20 la
40 ore. Daca mancarea este corect combinata, este în întregime descompusa,
absorbita si folosita în corp în 3 ore fara sa putrezeasca, sa fermenteze, fara
sa produca gaze, arsuri sau indigestie acida.
Asadar, a
sosit timpul sa o rupem cu traditia în alimentatie, daca dorim sa scapam de
boli de stomac, ficat, rinichi, tensiune, boli de inima, si mai cu seama de
numeroasele forme de cancer si de supragreutate, care nu este decat boala
curata. Iar ruperea traditiei înseamna trecerea la hrana vie, fara carne, sare,
zahar si faina alba.
Reguli importante în alimentatie
1. Fructele se
consuma numai pe stomacul gol.
2.Micul dejun
trebuie sa fie alcatuit numai din fructe, sucuri de fructe sau vegetale ca:
ardei, rosii, castraveti, ceapa, napi, varza, telina, s.a.
3.La masa de pranz
(ora 12) - numai salate sau suc de vegetale.
4.Dupa ora 16 pana
la ora 20 se pot consuma si mancarurile mai complicate, dar la masa se va
consuma o singura mancare concentrata. (Tot ceea ce nu este crud este
concentrat, sau tot ceea ce este gatit este concentrat).
5. Cantitativ,
în timpul trecerii spre hrana vie, zilnic este necesar a se consuma 70 %
cruditati (fructe, legume, zarzavaturi) si 30% mancaruri concentrate (gatite).
Combinarea
corecta a alimentelor este: salate + proteine. Nu se vor combina proteinele
între ele (carne, peste, branzeturi, oua, lactate). Legumele gatite se pot combina între ele:
dovlecei, varza, conopida, gulii, fasole veche + legume gatite. Amidonoasele se
pot combina între ele dupa gust.
Dupa ora 20
nu se mai mananca nimic. Nu se bea apa în timpul mesei si nici o ora dupa masa.
Vinul îngreuneaza mult digestia si de aceea trebuie baut pe stomacul gol. Nu
introduceti în stomac alimente peste altele care se afla deja în procesul
digestiei.
29 februarie 2012
:: Eu::
În sfârșit trec în revistă persoana mea. Multe lucruri s-au întâmplat în ultima vreme încât pe mine m-am dat la o parte și am acordat atenție străiniilor, anumitor evenimente mai mult sau mai puțin importante.
E bine de știut că nimic nu este întâmplător și o persoană mi-a dat o palmă a realității încât m-a zdruncinat de pe norul pe care stăteam, căzând brusc pe pământ. Și prin asta îi mulțumesc.
Cum spuneam, m-am dat la o parte. Nu știu exact de ce, dar acum știu că trebuie să mă schimb, fără să mai visez, să exagerez să zic nu la lucruri mai puțin sau mai mult cunoscute de mine, să spun nu se poate. Nu există nu se poate, există nu vreau.
Oamenii se pot adapta după împrejurări, evenimente, suntem ființe extraordinare dar din păcate nu ne exploatăm, nu avem răbdarea necesară se ne cunoaștem pe noi, nu avem curajul să ne urmărim scopuriile și visele, de frica lipsuriilor, dar de ce?
Eu unul îmi spuneam, îmi promiteam mie că voi face aia sau aia, și când colo mă lăsam baltă, dar de ce? Daca eu nu mă apreciez, nu îmi respect promisiunile atunci...înseamnă că nu mai sunt prieten bun cu mine, iar din această cauză m-am catapultat în aer de unde nu am mai coborât. Ei bine, nu și de data asta, este important să ști să rămâi cu picioarele înfipte în pământ, iar eu unul voi rămâne, asta pot să îmi promit.
Există o vorbă: „ Ce nu te omoară, te face mai puternic”...
E bine de știut că nimic nu este întâmplător și o persoană mi-a dat o palmă a realității încât m-a zdruncinat de pe norul pe care stăteam, căzând brusc pe pământ. Și prin asta îi mulțumesc.
Cum spuneam, m-am dat la o parte. Nu știu exact de ce, dar acum știu că trebuie să mă schimb, fără să mai visez, să exagerez să zic nu la lucruri mai puțin sau mai mult cunoscute de mine, să spun nu se poate. Nu există nu se poate, există nu vreau.
Oamenii se pot adapta după împrejurări, evenimente, suntem ființe extraordinare dar din păcate nu ne exploatăm, nu avem răbdarea necesară se ne cunoaștem pe noi, nu avem curajul să ne urmărim scopuriile și visele, de frica lipsuriilor, dar de ce?
Eu unul îmi spuneam, îmi promiteam mie că voi face aia sau aia, și când colo mă lăsam baltă, dar de ce? Daca eu nu mă apreciez, nu îmi respect promisiunile atunci...înseamnă că nu mai sunt prieten bun cu mine, iar din această cauză m-am catapultat în aer de unde nu am mai coborât. Ei bine, nu și de data asta, este important să ști să rămâi cu picioarele înfipte în pământ, iar eu unul voi rămâne, asta pot să îmi promit.
Există o vorbă: „ Ce nu te omoară, te face mai puternic”...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)