Balada Catedralei Luminoase-3-
I
Pe piscul muntelui colțuros și,după multe dovezi clare,foarte periculos,era construită o catedrală.
Muntele nu putea fi excaladat de nici o persoană în viață,fie ea un aventurier oarecare gata pentru ori ce risc la înălțime,sau de o persoană expertă alpinistă ce viața se împărțea în munte și în munte.
La poalele muntelui crescuse periculos o junglă,alcătuită în mare parte de iedere-otrăvitoare,plante carnivore,liane ucigașe,ce-ți puteau fura viața într-un mod cât se poate de violent,și în plus dacă printr-un miracol încă îți pulsa inima,și ai fost destul de norocos să treci de Jungla Morții Verzi,descopereai stupefiat ca nu puteai absolut deloc să te cațeri pe acel munte.Era precum un perete plat,până la 10 metri înălțime,de acolo în sus urmau cele 7 cărări ce porneau din același loc în care un stejar bătrân și falnic își avea locașul,iar 6 dintre drumurile muntelui duceau doar într-o singură direcție,și anume la pierzanie.Doar un singur drum era cel bun,unde ajungeai în siguranță la locașul sfânt din vârf.
Catedrala Luminii,numită de localnicii satului Milv,din apropierea muntelui,se afla pe munte de când lumea,iar la căderea nopții aceasta lumina precum un far în porturile maritime.Lucrul cel mai straniu era că nimeni nu știa să fie un preot sau călugări înăuntru.Mulți oameni spuneau că pe acolo se afla poarta către Rai și numai dacă decedai,sufletul tău ajungea pe cele 7 cărări,iar dacă în viață erai un om bun,alegeai calea cu ușurință,și dacă nu,una dintre cărările greșite te ducea direct în Iad.De aceea nimeni nu putea ajunge la ea,Catedrala Luminoasă.
Auzind această povestire,unul dintre tinerii de la masă începu să bufnească neîncrezător.
-Și vreți să spuneți că nimeni nu poate ajunge la Catedrală?
-Da domnișoară,nimeni nu a ajuns până la Catedrala Luminoasă.Cei ce au încercat,au murit.
Fata părea în al nouălea cer după acea legend despre misterioasa catedrală slovachiană de pe vârful muntelui,imposibil de escaladat.Și brusc,fără vreun semnal,Abby,fata foarte interesată de balada bătrânească,se ridică în picioare întrerupându-și un coleg dintr-o povestire.
-Am o idee.Ce-ar fi să fim noi cei calcă legenda în picioare,și să descopere adevărul despre Catedrala aceasta luminoasă.
Mulți dintre studenții americani o priviră cu gura căscată ca și cum se îndoiau de sănătatea mintală a colegei lor,în schimb partea de tineri britanici se arătau interesați,și începură să șușotească prinrte ei entuziasmați.
-Domnișoară nu se pote!V-am spus,mulți au murit încercând.
-Îs doar niște legende.Noi,arătând spre cei 10 din încăpere,vom desluși acest mister și veți vedea că vom putea fi în Catedrală.Legenda dumneavoastră e doar o poveste de speriat copii mici să nu se apropie de munte.Bun,acum să trecem la votat.Cine e de accord ca mâine la prima oră să mergem la Catedrala Luminoasă,sus mâna.
9 din tineri ridicară mâna dornici de-a face pe Scooby Doo și gașca lui,în schimb un băiat din gașca americană refuză.Prietena lui îi ridică mâna în aer fără voia băiatului,dar nu comentă.
-Perfect,suntem toți.
Bătrânul slovac nu spuse nimic,ci își făcu cruce de îndrăzneala tinerilor vorbitori de limba engleză,cum încerca deșteptăciunea fragedă să încalce pericolul etic ce le era în față,doar pentru setae de aventură ce în final putea să le aduca pieirea.
II
A doua zi,dis de dimineață,capul ideii de-a merge la Catedrală,Abby,se trezi cu un zâmbet larg pe buze,și sări ca un iepure din pat,grăbindu-se să se aranjeze ca și cum îi era teamă că vor fi băieți frumoși pe munte,și o vor vedea ne- aranjată.Ea începu să se macheze într-un stil rebel,iar în camera ei intră pe ușă,fără să bată,April,prietena ce-a mai bună.
-Ar trebui să îți faci un control mai des la psiholog,se pare că duci lipsă de multe.
Abby zâmbi la afirmația prietenei sale,și se întoarse precum o pisica la ea.
-Ei nah.Merg de două ori pe săptămâni,râse ea scurt.Și oricum tu tot timpul ziceai că ți-e dor de o aventură,o cățărare pe munte,să descoperi mistere,chestii de genu.
-Da,dar nu la Cuca Măcăii,în Slovacia,unde nu știm aproape nimic.
-Păi cele mai frumoase aventuri sunt acolo unde habar n-ai de nimic.Dragă,am venit în vacanță cei mai deștepți elevi,din State și Anglia.E ca și cum vom rescrie o istorie,vom apărea în cărți și la tv cu un titlu uriaș:Abby dezvaluie misterul alaturi de prietenii ei.
April începu să râdă,tușind ironic apoi i se adresă cu o voce sarcastică
-O mă scuzați doamna celebritate….Tu ești normală?!Fată,dacă vom muri,te voi omorî eu cu mâinile mele,în altă viață.
Abby râse și ea,și îi luă mâinile amicei ei.
-Te rog,hai să ne bucurăm de vacanță.Te rog,te rog,te rog,te rog,te rog,te rog…
-Bine!Numai nu mai fă fața aia.Și mișcă-ți fundul la masă,că slovacii ăștea ne încarcă la calorii de n-ai văzut.
La micul-de-jun,toți tinerii mâncau în liniște fără să scoată un cuvânt.Poate și pentru că nu erau pregătiți pentru o aventură în mijlocul pustietății,undeva unde toată lumea îți garanta decesul instantaneu sau dureros.Ca și cum i-ai spune unei oi„du-te la abator,că vei avea parte de aventura vieții tale”,la care oaia„Be-he-he-he-ton”,cam așa stă cazul lor.Cu toate acestea nici nu se retrăgea vreunul din planul plecării pe muntele cu pricina,unde stătea Catedrala misterioasă cocoțată,de parcă arhitectul a fost beat când a proiectat-o,dacă ar fi proiectat un arhitect.
April era atentă la cei din jurul mesei,analizându-le mutrele încordate,parcă auzind gândurile lor ascunse și simțindu-le pofta de aventură.Poftă,ce într-un fel sau altul o avea și ea,dar nu atât de pasional precum amica ei.În partea ei stângă simțea cum se spărgeau valuri de gheață,venind de la icebeargul Abby,care vroia un singur lucru;să bată legenda Catedralei Luminoase,și să demonstreze că miturile nu sunt precum realitatea,un hobby de-al ei cât se poate de stupid și interesant în același timp,după părerea lui April.Și pe lângă asta să fie lăudată de o lume întreagă;oare nu se numește egoism?
Dar alte gânduri îi veneau treptat lui April,una mai credibilă decât următoarea.Faptul că săteanul slovac a vorbit cât se poate de serios de pericolele ce se aflau pe drumul spre Catedrală,despre imposibilitatea de cățărare a unui om pe stâncă până la stejarul bătrân,plus alte capcane,îi treziră sentimentul de neliniște interioară,și începea să creadă că se vor aventura într-o mare prostie ce implică viața lor.
Bineînțeles că aceste gânduri de pericolele existente,au fost spulberate în momentul când Abby se ridică în picioare,și zise cu o însuflețire nemaiîntâlnită:
-Haideți să deslușim misterul.
Toți se ridicară,afișând nerăbdarea și câte un zâmbet ici colo,dând toți să iasă din casă.
Când April dădu să facă același lucru precum colegii ei vorbitori de engleză,simți cum cineva îi luase brusc umărul drept,destul de ferm dar și brutal în același timp,iar fata tresări.Se întoarse cu sprâncenele ridicate,curioasă să vadă cine o speriase,și o observă pe femeia slovacului gazdă,o femeie cu ochi violeți aprinși,ce îi zâmbea călduros și îi puse în mână o cruciuliță de lemn,bulversând-o de tot pe April.Dar nu comentă sau să nu accepte acel cadou,dacă dar se poate numi,ci își văzu mai departe de drum,fugind repede lângă Abby,care era mai mult decât entuziasmată.
-Ce-ai acolo?întrebă ea,văzând că April puse la gât lănțișorul cu cruciulița unde atârna un Hristos de lemn cioplit.
-Nimic.Un talisman.
-Nu ai nevoie de așa ceva April.Doar o minte ascuțită,ăla e adevăratul talisman al omului.
-Așa ca tine nu?zise April cât se poate de ironic,dar spre surprinderea ei,Abby îi confirmă cât se poate de serios,nedepistând ironia din întrebarea adresată.
-Da..așa ca mine.
Afirmația aceasta o făcu pe April să înceapă o îndoială,cu privire la prietena ei americancă,dacă mai era în toare mințiile posibile.
Gașca era tot într-o veselie,deoarece spuneau multe bancuri,râdeau formând ecorui in toată natura ce-i înconjura(singura ființă ce nu le ținea isonul era April,care a căzut pe gânduri),întreptând-se bucuroși de parcă mergeau la o petrecere,spre intrarea Junglei Morții Verzi.
Lângă tineri,un râu își făcea loc pe lângă pietre și bușteni prăvăliți,iar acest râu le tăia brusc calea ,la un moment dat,dar aceștea au răsuflat ușurați,deoarece o punte îi ajuta să ajungă la munte.Lângă punte era „plantat”un stâlp cu o plăcuță ruginie,având un avertisment pe limba locală.
-Andrew,tradu-ne.Tu ști ca fraierul slovacă.
Băiatul cu numele de Andrew,se strâmbă la amicul lui,și se apropie de punte încercând să citească scrisul.
-Scrie ceva de genu...„Feriți-vă,cel ce se va apropia de locul sacru,va pieri printr-o moarte dureroasă”
Abby începu să râdă zgomotos ,ca și cum Andrew spuse un banc destul de amuzant,încât Abby nu se mai putea opri din râs,și era destul de ciudat.
-Legende,mituri,ce mă amuză..Pe bune,ar putea să pună și ei.Atențe,câine rău,era altceva.
Dar April era pe partea cealaltă.Nu găsea nimic hilar în avertismentul slovac scris pe acea plăcuță,ba dimpotrivă,îi se părea chiar grotesc.
-Hai să înaintăm,nu vă mai luați după toate prostiile.
Și astfel Abby își continuă drumul neîntrerupt,iar ceilalți o urmăreau precum niște oi ce se duc toți la pierzanie,fără să-și dea seama.April rămase ațintită asupra muntelui,luând crucea de lemn în mână și închise ochii,rugându-se ca totul să fie bine.
-Mișcă-ți fundul April,până nu țil mișcă vreun urs.
La afirmația prea hazlie,a lui Abby,April fugi spre ei,încercând să nu mai rămână în urmă deșii presimțea clar că ceva nu era în regulă.Poate și pentru că acel crucifix vibra într-un mod straniu.
Ajunsă lângă ei,respiră adânc de câteva ori,deoarece cei 10 tineri se aflau în fața Jungelei acelei letale,și deci aici începeau problemele,lucru neobservat și ignorat cu stupizenie de către Abby.
-Bun,ce mai așteptăm,să intrăm.
-Ăăăă,Abby,ești sigură?
-April,ești proastă?Normal că da,doar nu am venit aici doar să ne uităm la junglă ce verde e,nu?Sau ce?Te-au speriat legendele?
Ceilalți râseră răutăcios,la afirmația tăioasă a lui Abby.April nu reacționă în nici un fel,și se mulțumi să tacă,înainte să facă ceva greșit.
Abby se strâmbă încet spre ceilalți și o apucă brusc de mână pe prietena ei cu crucifixul la gât,intrând în pădure.
Era o ceață lăptoasă,iar plantele și copacii extrem de înați alcătuiau pădurea,încât ți-era imposibil să vezi albastrul cerului.O potecă în față,sugera drumul spre munte.
-Vezi,nu ni se întâmplă nimic..
Dar deabea încheie propoziția,că unul dintre ei începu să strige cu un sunet sfâșâietor,ca și cum cineva a zgâriat o tablă.
-Mathew!!
Băiatul cu numele de Mathew atârna la 3 metri înălțime,cu capul în jos,ținut de un picior de o liană.Aceea liană,începu să se încolăcească rapid în jurul trupului,precum un șarpe anaconda și verde înfloritoare.Toți priveau îngroziți cum băiatul mai respira pentru ultima oară,înainte să fie compelt acoperit de liană cu frunze cât palma de late.Ceilalți se înbulziră unii în alții,încercând să scape de celelalte plante ce veneau fuga după carne de om.Abby o împinse pe April,în încercarea ei de-a fugi,iar în fața fetei era deja o liană cu spini pregătită să o înhațe și să-i șteargă ori ce urmă posibilă.Fata înlemni instantaneu când planta se repezi să o agațe,dar un țipăt sfâșâietor a făcut-o să tresare puternic și să țipe și ea,când observă că în fața ei un alt băiat era suspendat cu un picior în aer de plantă,și el apucă să strige:
-Fugi!April,salvează-i!
Și restul e istorie,deoarece a foat acoperit de liana cu spini.April deja era pe urmele celorlalți deșii nu îi vedea la orizont,numai plantele care încercau fără succes să o agațe de picior.
Și se vedea o pâclă de lumină salvatoare.Fugea cât o țineau picioare.Pâcla se apropia.Crucifixul ustura,precum un fier încins...Lumină...lumină..
III
-Acum se vine?Bine că te-ai gândit să ni te alături,zise răutăcios Abby,când a zărit-o pe April fugind ca nebuna din junglă,și nimeri la poalele muntelui.
-A..scu...scuză-mă că ...nu am vrut ..să fiu mâncată de vie!zise ironic fata,deabea mai putând respira.
Și se înalță din statul în genunchi,din cauza atletismului pe care l-a practicat involunatar,și observă un perete pur și simplu plat și gri.
-Deci,cine are idee cum să trecem de ăsta?zise nerăbdătoare Abby,uitându-se urât la toți,sperând ca cineva să vină cu o idee strălucitoare.
O observă pe Melany cum plângea în hohote,o fată destul de sensibilă,din gangul britanicilor.
-Ce plângi fato?!Ce te-a apucat?
-Mathew!A...a..murit..mâncat..
-Uităl!Acum avem alte chestii mai importante decât un căcat din ăsta..
April se enervă și mai tare,dar nu zise nimic,ci a preferat să înghită înjurăturile care veneau pe gură,și atunci se încruntă,observând schimbăriile fizice ale lui Abby.Avea fața albă ca de ceară,cu cearcăne violeți ce te loveau în ochi din prima.Privirea răutăcioasă,iar la frunte păruse că se lovise de două ori cu capul de un copac,deoarece două cucuie erau destul de vizibile.Pe scurt avea o alură cadavrică,de speriat.
-Uite!strigă Andrew dintr-o dată,o plăcuță.
April fugi repede la ea,ca restul,și băiatul cunoscător de limba slovacă,începu să citească.
-„Numai credința îți arată pașii călăuzitori”
La această afirmare,Abby înebunise.
-CE?!ASTA E TOT?CE CREDINȚA LUI PEȘTE TREBUIE SĂ CREDEM,CE...
-TACI!țipă April,răbufnind.Calmează-te,și calmați-vă,știu eu ce înseamnă.
Tinerii și-au ridicat o sprânceană fiind foarte sceptici în privința fetei.
-Tot ce trebuie să facem este să avem încredere în noi,să fim puternici și să vizualizăm acele trepte.
Cum se aștepta,unii dintre ei(printre care și Abby)începură să chicotească.April se întoarse pe călcâii și merse glonț la perete.Puse mâna pe el,și închise ochii respirând adânc,iar crucifixul de la gât a început din nou să vibreze.
-Cum ai făcut asta?auzi vocea de gelozie a lui Abby.
Își deschise ochii și a observat mulțumită de sine,că în fața ei,și până sus de tot,au apărut adâncituri crestate în piatră,dar apoi au dispărut.
-CE NAIBA?!?
April se întoarse zâmbind,singura care făcea lucrul ăsta,deoarece ceilalți erau departe de-a fi entuziasmați.
-Tot ce trebuie să facem,este să avem încredere în noi,să închidem ochii și să le vedem cu mintea.Cine va deschide ochii s-au se îndoiește,ele se vor închide.
Degeaba a explicat ea cum și ce,deoarece pe fețele celorlalți se citea semnul întrebării.
-Ușor,spuse Abby,trecând în viteză pe lângă April împingând-o.
Ajunsă la perete,închise ochii și respiră adânc,iar ceilalți rămaseră cu gura largă,când a văzut-o pe Abby cățărându-se pe un perete plat,și mergea destul de repede.
-Vedeți?Ea le vede cu ochii minți,cu încredere..
-Nu o să putem face asta,zise speriată Melany.
April veni lângă ea,și îi luă mâinile în ale sale.
-Ba vei putea,eu am încredere în tine,da?Hai cu mine.
Iar fetele au mers și ele,urmate de restul cinci,la peretele de munte.April îi zâmbi călduros în timp ce închise ochii.Le vedea clar,cescăturile în piatră,și își puse mână în unul dintre ele,apoi cu un picior,și așa încet începe să se cațere,zâmbind că era așa ușor.
-Melany,le vezi?Ai reușit?
-Da e ok,numai că mi-e frică.
-Stai calmă,respiră adânc și înalțăte.Ceilalți?
Restul echipei au bombănit în semn afirmativ.Nu știa de ce,dar i se părea cel mai distractiv lucru posibil,avea atât de mulă încredere în ea,încât acele crăpături deveanau tot mai largi.Oare Abby unde se afla?Clar a ajuns departe,în fața lor,și ce era cu acel chip demonic?Dar nu își mai contiună șirul gândurilor,căci auzi un țipăt sfâșâietor.
-MELANY?!
-MĂ STRÂNG,AM RĂMAS BLOCATĂ...AU!!
-Respiră,ai încredere în tine,se închid dacă nu faci asta..
-Nu pot..
-Ba poți..
Iar April se uită în jos,și era cât pe acee să deschidă ochii.Uimitor ce vedea cu ochii minții.Jos de tot era un hău negru imens,totul avea o paloare albăstruie,iar ceilalți erau goi,și o aură ciudată pulsa în jurul lor,Melany era puțin mai jos de ea, iar crustele erau încleștate în jurul mâinilor,așa de tare încât a început să-i șiroiască șângele rubiniu.
-Melany!!!CREZI ÎN TINE!
În momentul acela,fata deschise ochii și a dispărut dintr-o dată,ca și cum s-ar fi teleportat,dar în schimb auzi țipătul ei neajutorat cum se stingea în cădere.April își ținea ochii cât se poate de strânși deoarece risca să-i deschidă și să cadă și ea.
Ceilalți erau foarte sus,încât nu și-au dat seama ce se întâmplă,dar li se observau aura alburie,ce pulsa ușor.April începu să plângă,și deja simțea cum crustele stâncii se micșorau blocându-i mâna.Crucifixul tremura puternic,și se bălăngănea la gât,ca și cum era suflat de un vânt puternic.Cu un colț a atins stânca,iar astfel April își deschise ochii,dar în loc sa cadă în jos,a „căzut în sus”,adică urca într-un zbor foarte mare,ca și cum era catapultată.Începu să țipe speriată de ce se întâmpla,dar după câteva secunde,a dat cu fundul de pământ.
-În sfârșit ai venit.Mai aveam puțin și coboram după tine.Atunci să vezi dezastru.
IV
-Taci nenorocito că acum sar pe tine și te rup în bucăți,zise April ridicându-se toată tremurând de andrenalina încasată de pe urma zborlui.
Cei rămași,în total 7,o priveau cu milă combinată cu uimire,deoarece April și Abby deveneau total opuse una față de cealaltă.În timp ce April se uita cât se poate de urât la fosta ei prietenă ce-a mai bună,nu deduse unde se afla defapt.Jos de tot nu se mai vedea nimic,decât nori,deasupra capetelor cerul era deschis spre universul sacru,iar un soare roșiatic,se pregătea să iese din raza lor de orizont.Acolo,lângă ei,se afla un setjar noduros,cu frunze moarte și pământii,iar rădăcinile erau scoase afară.Copacul cel bătrân avea o gaură uriașă,iar lângă stătea o plăcuță.
După stejar se deschidea o cale,un drum,iar la mijloc,drumul se despărțea în 7 direcții diferite.Patru dintre ele urcau pe munte,iar trei dintre ele,coborau după muntele colțuros.
Abby căscă de câteva ori,și se întoarse dezgustată în altă parte,pentru nu ai vedea fața fetei.Pe chipul angelic a lui April,se citea cu mare ușurință disprețul,lupta dusă,și mila față de cei sacrificați.
-Bun,acum?Nu putem merge toți odată pe cărări.
-Abby,ai răgușit?întrebă Andrew.
-Nu de ce?
-Ai voce ciudată.
-Poate,ziseră ceilalți.
April merse încet spre Andrew,și îl luă de mână.
-Hai cu mine.
-Unde mergeți?întrebă automat Abby,suspicioasă.
-Nu e treaba ta încuiat-o!
Și astfel April plecă încet spre stejar,vorbind cu el în șoaptă, cu o voce sugrumată de o durere sufletească,pe care fata o purta.
-Andrew,sfatul meu este să rămâi aici.Nu mai continua.Rămâi lângă stejar,nu aș suporta să mai pierd pe cineva drag.Noi doi am fost și rămânem prieteni buni,deci stai te rog aici.
-Nu știu ce să zic.Cine știe cât timp vă va lua..poate aștept la infinit.
-Nu fi ridicol Andrew.Te rog,fă-o pentru mine.
Băiatul încuvință din cap,și se trezi îmbrățișat de ea,lucru observat imediat de Abby care începu să râdă.
-Aha.Wow,ce percehe interesantă...Lăsa-ți dracului prostiile,și să mergem în continuare.Ne stă norocul în loc.Andrew fugi și citește pe plăcuță.
April se desprinse de băiat și îl privi cu ochii senini.Acesta rămase stupefiat de frumusețea lor,dar își reveni când Abby îi țipă mai tare numele.
-Bun..ăăă...scrie..:„Calea pe care o alegi,te va conduce spre al tău infinit”.
April se încruntă,încercând să gândească la rece.Calea pe care o alegi..clar se referă la cele 7 drumuri din fața lor...Infinit...Infinit..Catedrala Luninoasă nu este a infinitului,sau da?
-Ei?!Zi Einstein ce dracu trebuie să facem?
April nu o băgă în seamă ci se orientă asupra stejarului.Nu vedea nici un indiciu,nici o urmă ce ar putea să-i sugereze pe unde să meargă.Se întoarse spre ceilalți neputincioasă.
-Nu știu.Ideea este să ne alegem o cale și să mergem toți pe una.
-Așa?Pur și simplu?Deja nu mai cred că e doar o simplă legendă,ci un miracol prin faptul că suntem aici vii,nu suflete...
-Nenorocito!Din cauza ta suntem aici..
Abby nu o băgă în seamă pe April,ci se întinse de parcă tocmai se trezise.
-Acum,am o idee.Eu voi merge singură.Restul descurcați-vă,lingăilor.
Și cu această afirmație destul de clară și vulgară,fugi după stejar și în continuare lua la pas rapid primul drum,drept în față ce urca și intra într-o ceață.Nici un minut,și Abby a dispărut.Unul dintre ei se duse și el,dar..
-STAI!Nu o urmări,nu a ales calea care trebuie.
-De unde ști?
-Pur și simplu simt.
-Pur și simplu simți?
-Da,ascultați.Nu vedeți că târfa asta mică,ne-a condus la moarte?Nu-i pasă de noi.Îi pasă numai de ea,ca să câștige ea un joc neexistent fixat în capul ei.Gândiți-vă,dacă ne luăm după ea,unde credeți că ne va duce?Decât la pierzanie.
Pentru o clipă toți au tăcut,apoi Andrew o luă de după umeri pe April.
-Are dreptate.Din cauza lui Abby am pierdut trei prieteni,și nu mai putem pierde alții.Deci April ce e de făcut?
-Voi rămâneți aici!Mă duc după ea,pe altă cale.
-Ce?!Nici vorbă,mergem cu toți,nu te putem lăsa singură.
-Și dacă pățiți ceva?Nu uitați legenda,că doar o singură cale din cele șapte duce spre Catedrală.Și până acum s-a dovedit ca totul să fie real.
-Păi să rămânem toți aici așa aiurea...
-Doar Andrew va rămâne,zise hotărâta.Dacă voi doriți să vă aventurați în niște chestii necunoscute,treaba voastră.Eu trebuie să o opresc pe Abby până nu e prea târziu.
-Și atunci,cum facem?
-Păi,Andrew va rămâne aici.Și noi ne despărțim.Eu voi lua drumul ce coboară,restul cum vreți,puteți merge în grupuri,eu mă duc singură.Succes.
Și înainte să plece,îl pupă ușor pe Andrew pe obraz,și îi zâmbi.
-Ai grijă de tine,da?
-Și tu.
Se uită în urmă la ceilalți,cum o priveau cu un fel de regret în privirile lor,și le făcu un semn cu capul și urmă o cale care cobora în jos,spre o ceață neagră.
În jurul ei totul vuia din cauza vântului montan,și cum mergea ea printre stânci,crucifixul de la gât se aprinse precum o lanternă,și fata putea să vadă în față.Nu știa de ce a ales cel mai greu și periculos drum,dar simțea puternic,că acesta o va duce la Catedrală înaintea lui Abby.
Se auzea o voce în surdină,și astfel ea se opri din loc,respira adânc și închise ochii.Brusc ceața era risipită,și totul luminat,precum o alee însorită.Vedea în dreptul ei nori spumoși și albi,de aveai impulsul să sari în ei,ca în zăpadă.În față drumul începea să urce având trepte de piatră,se uită la ea,și se observă într-o rochie lungă,albă și vaporoasă.Ochii minți oare o înșela?Sau vedea altă față a cărări.Vocea se auzea în continuare dar mult mai melodioasă,o voce de femeie.Deschise ochii când își auzi numele,iar întunericul reveni,cu tot cu ceața neagră,iar vocea suna ca și cum cineva zgâria niște table.Așa că își închise ochii din nou,iar aleea însorită reveni.Merse cu încredere înainte,auzind vocea tot mai aproape și mai clară,cum îi striga numele.Urcă treptele de piatră,și brusc se afla pe o punte de piatră care traversa hăul de jos,înconjurat de nori.În față de tot revenea o parte din munte,și vârful lui,unde lângă,lumina ceva puternic.Era catedrala.Cu inima bătându-i cu putere înaintă,fără să se sperie că în stânga și în dreapta era cerul noros.Începea chiar să fugă în față când cineva puse mâna pe ea și fata se sperie deschizându-și ochii.Era noapte,cerul cu lună plină și stele,iar norii violeți gri,de desupt de punte se aglomerau.Fulgerele circulau dedesub,aruncând tunete asurzitoare,în față se vedea clar cum Catedrala lumina.
Se întoarse speriată și observă o femeie extrem de frumoasă îmbrăcată în alb,cu un păr bălai lăsat până jos.
-Ești..ești..
Ea zâmbi,și cu o voce foarte dulceagă,ea îi zise:
-Sunt?
-Ești o mendrea!
Mendreaua sau Iala începu să râdă melodios,încât o sperie și mai mult pe April.
-Ești deșteaptă.Venim cu mai multe denumiri,ca Iele,Mendrele,Sânzâiene,dar toate duc la aceleași lucruri.
-Cum Doamne Iartă-mă ești aici?
-Tu când închizi ochii vezi o lume însorită și fantastică.. o calitate de Mendrea,și nu permitem ca o muritoare să poată aibe o calitate de-a noastră.E din cauza crucii ce o porți la gât.Dă-o încoace.
-NU!
Și cu această interjecție negativă,April fugi în față,dar Sânzâiana nu se lăsa cu una cu două și apăru din zbor în fața ei,precum un spirit,deșii părea foarte reală și foarte supărată.
-Nu încerca să scapi nesăbuit-o.Dă-mi crucifixul și atunci poate te vom lăsa în viață.
April o scuipă în față,dar când se întoarse deja erau încă 5 Iele.Toate arătând ca la Miss Univers.
-Nu ai unde să fugi..Dă-ne crucifixul!!
-Niciodată.
Crucea de la gât începea să o ardă,și ea căzu în genunchi.Una dintre mendrele scoase un pumnal argintiu pregătită să-i ia viața.Dar crucifixul o ardea atât de rău,încât nu mai putea respira.Puse mâna pe el,iar în momentul ăla ceva din zbor veni ca un fulger,și sânzâienele țipară înspăimântate,și fugiră în zbor.April simțea cum crucifixul începea să se răcească la gât,și era convinsă că dacă își va da tricoul jos,va vedea o cicatrice urâtă.Dar nu mai apucă să se gândească deoarece a fost luată dintr-o dată de cineva sau ceva în zbor.Începu să țipe și ea,dar se opri la scurt timp după aceea,deoarece a aterizat cu cineva,trecând podul.
Acel cineva era o ființă destul de pură,și fata rămase uimită cine era.
-A..Andrew?
Andrew îi zâmbea calm,fiind îmbrăcat într-un costum grec vechi,de războinic,având o sabie la încheietură.Din spate două aripi mari și albe se arcuiau frumos.Acesta și le lăsă jos,uitându-se cu compasiune la fată.
-Cum..ce?!
Ea nu mai înțelegea nimic.Știa că îl lăsase pe Andrew la stejar,dar acum era în fața ei,plus că mai avea și aripi.
-Liniștește-te April,și îți voi explica.
-Cum?!Te-am lăsat la stejar,cum de ai aripi?Cine ești defapt?
-Sunt arhanghel.
-Cum să fi arhanghel?Te cunosc de mic...și..
-Știu.Andrew Lewis pe care îl ști tu a murit de mult,chiar în somn,când ați zburat cu avionul.
-CE?!
-Șșșș mai încet,nu suntem singuri...Iar eu i-am luat înfățișarea pentru a fi lângă tine April.
-Cum?!De ce?!
-Nu vezi?Și altcineva a murit în avion,și anume Abby.A fost înlocuită de demonul Behemoth,demonul lăcomiei.Eu am fost trimis să-l opresc.Încearcă să intre în Rai.
-Și ce legătură au toate astea cu mine?
-Tu ai fost înzestrată cu o intuiție bogată prin intermediul acelui crucifix.April,tu ai puterile tuturor creaturilor,dacă crucifixul dispare ești doar o simplă muritoare.
-Cum?!Și totuși de ce eu trebuie să o opresc pe Abby?
-Abby sau Behemoth trebuie oprit de un muritor.Demonii au mai încercat să pătrundă în Rai prin diverse portaluri de pe pământ,și un muritor înzestrat cu puteri supra-pământene s-a dus să-l oprească.Demonul Behemoth a ales-o pe Abby că știa de mersul vostru lângă Catedrala Luminoasă,și astfel eu m-am întruchipat în Andrew,și ți-am simțit puterea.Ai o aură specială.Și știam că tu trebuie să fi.Ce-a care ți-a dat crucifixul era doar o simplă fantasmă creată de mine.În realitate,acea femeie este blocată în Catedrală.Tu trebuie să oprești demonul Behemoth.
April era în plop și plopul în aer,în mare parte înțelegea despre ce era vorba,dar încă ținea uimirea în ea.De unde până unde?...Dar o teamă începu să se înstaleze în ea,încât începu să tremure.
-Nu te speria,zise Andrew –Arhanghel luându-i fața în mâini.Ești curajoasă,demnă de un arhanghel.Ești luptătoare știu că vei reu...
Dar nu mai continuă Arhanghelul,cea mai puternică treaptă a divinității,deoarece April s-a aruncat asupra buzelor lui,sărutându-l,și simțea cum un foc o mistuie în organism.Arhanghelul nu se împotrivi,ci o luă în brațe,sărutând-o mai cu foc.
În final April îi dădu drumul,căzând pe jos.Se simțea extrem de ciudat,parcă băuse un energizant,o licoare ce o făcea energică,sigură și foarte fericită.Andrew o ridică de pe jos,și îi zâmbi cu căldură.
-Iartă-mă,sunt o proastă...Doamne...
-Hei!Nu te scuza,nu este nimic.Aveai nevoie să îmi guști din puteri,nici o ființă vie sau supranaturală nu are voie să guste din divinitate,dar tu meriți deoarece ești deja un înger pe pământ.
Cu această afirmație,April era toată roșie la față,plecând privirea.Simți un sărut pe obraz,apoi vorbele lui calde.
-Te las acum să-ți continui misiunea April.Când vei avea nevoie de mine,doar strânge crucifixul.
Și cu această indicație,Andrew își luă zborul ca o săgeată,lăsând-o pe April să se uite lung după el.
