Sincer nu știu cum aș putea începe a așterne niște cuvinte care nu se pot exprima,cuvinte ce refuză să fie văzute,citite,înțelese.Nici eu nu înțeleg prea bine arta cuvintlor,dar înțeleg ceva extrem de bine și anume arta de-a fi fraier.
Sună urât cuvântul fraier?Da sună,cel puțin pentru mine,în dex,cuvântul fraier înseamnă prost, care nu știe să se descurce, să profite (într-o anumită împrejurare). [Pr.: fra-ier] – Din germ. Freier „pretendent (la mâna cuiva)”.Vreau să subliniez fraza Fraier pretendent(la mâna cuiva)
Acum,e blogul meu,deci singurul fraier ce plutește pe aici,și scrie cuvintele „ăștea”,apăsând atât de mult pe taste,încât se miră că nu vor zbura de la locul lor,sunt eu,persoana mea și cu mine.
De ce aș fi fraier pretendent?Cum altfel să fiu dacă încetul cu încetul ori ce ușă la care speram că va rămâne deschisă se închide,cum să fiu altfel dacă ori ce persoană ce îmi zâmbea călduros și îmi zicea că va fi tot timpul alături,dispare,și își aprinde o umbrelă roză făcându-se că plouă cu găleata..
Cume să fi luat de fraier?Nimic mai simplu...Știu sigur că nu sunt singurul caz din lumea asta de peste 5 miliarde de oameni,dar nu mă interesează alți fraieri când mă știu pe mine cu ale mele.
Speranța moare ultima.Adevărat,dar ce se întâmplă când speranța se grăbește să iese din orizontul tău?...
Questa e la vita,spune italianul...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu