Mintea, poate cel mai puternic dar dat de cineva deasupra, sau...natură, și totuși mintea este un lăcaș în care haosul și pacea mereu se duelează.
Odată învinge pacea ( de puține ori în ori ce caz) alteori haosul, și atunci tot ce vezi prin ochii tăi obosiți, vezi...demoni, suflete rătăcite...haosul îți arde și ce-a mai mică speranță, îți violează ideile, îți ucide zâmbetul...practic te îminge în brațele Doamnei Cu Coasa.
Dar pacea? Ce se întâmplă cu ea?
Momentan viața e haotică. La 22 de ani, efectiv să îmi dau seama că am trăit o viață agitată și plină de surprize, de cele mai multe ori neplăcute, dar pot spune că am trăit în doi ani de zile cât alții în 10. De ce spun asta? Pentru simplu fapt, că în decursul aniilor aceștea haotici am cunoscut oameni, am vizitat locuri, mi s-au întâmplat evenimente ce mi-au lăsat cicatrici în inimă sau alte evenimente ce mi-au șters lacrimile acidulate. Și iată-mă aici, de la început.
Revenind în minunata lume hunedoreană, minunată bineînțeles sub semnul ironiei, de unde practic am plecat acum doi ani de la terminarea liceului, m-am calmat, iar războiul interior dintre pace și haos ar lua o mică pauză, că practic nu se vor opri niciodată în a se duela.
Dar de ce ma mustrat gândul să nu mă reîntorc de la 0, oare chiar nu îmi plăcea locul meu de baștină, de unde practic am plecat? Da, voi pleca, dar când voi pleca va fi mult mai diferit, a doua oară am tras linie asupra vieții mele haotice, și de data asta...știu ce urmăresc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu