Înainte,lumea era atat de simplă,deși acum prostia a evoluat atat de mult,încât mă miră faptul că apar noi descoperiri,totuși să nu exagerez...
::Oare?::
Oare noi oameni trăim să murim?Am fost toți născuți în mod egal,și vom muri în mod egal,dar asta nu o înțelege nimeni.Oameni doboară,fac rău,ca să ajungă în față și pentru ce mai exact?Ca să putrezească mai veseli în pământ?
De ce nu ne putem bucura de lucurile simple din jur,cum ar fi ce frumoasă este vremea de azi sau să mulțumim unui Dumnezeu ce existența sa nu este dovedită decât în niște cărți reeditate,că suntem sănătoși,că avem doi ochi și două picioare,că putem zâmbi,să vorbim.
De ce alți au plăcerea să conducă pe alții,să le impună doar pentru a se simți bine..Și până la urmă cum se simt ei bine?Că au impus la un om ce să facă,tăindu-i voința și fericirea..Cu ce se simte acel om mai implinit dacă face pe altul să sufere,când la rândul său va suferi tot din cauza altui om.
Eu sunt de părere că ori ce întamplare,lucruri,oameni sunt legate între ele;unul declanșează pe celalalt,toate sub privirea unui destin,care la o adică tot noi ni-l facem cu mâna noastră...Și apropo de lucru manual,de ce ne zgâriem pe ochi când greșim,dăm cu capul de prag,oare nu învățăm data viitoare să nu mai facem?Sau nu suntem constienți că facem greșeli?
De ce perfecționiștii încearcă să demonstreze că pot,și atunci când dau greș cad într-o depresie adâncă.
De ce nu ne putem pune în pielea celui doborât la pământ,să încercăm măcar un minut din viață să-l înțelegem,când toată viața ne-o irosim stând și așteptând totul să cadă din cer.
De ce nu putem înțelege egalitatea întru totul?Cum de exemplu persoana hetero suferă la fel după o iubire pierdută precum persoana gay.
De ce nu putem să zâmbim atunci când ne este greu,și vrem compătimire și dreptate tot timpul,încercând să ne-o facem cu mâna noastră.
De ce nu putem ne da nouă înșine o șansă,în așteptarea celui iubit,avem nevoie de mângâieri,un zâmbet cald,o îmbrățișare,un sărut.
De ce acționăm mai rău ca animalele,când într-un final tot noi plângem
Și în final,de ce ne judecăm unul pe altul,când defapt acest război invizibil va muri odată cu noi....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu